A fi cu adevarat


E ciudat cum uneori sunt, fără a fi cu adevărat, cum uneori vreau doar să cred că sunt, să dau doar impresia că sunt, să fac doar un act de prezenţă inevitabil momentului, să dau doar impresii cu zâmbetul pe buze, celui din faţă, celui de lângă, celui ce va veni poate, celui ce mă va privi poate.


Când sunt fără a fi, dispar fără premeditare şi revin inopinat, plec pe o durată de lărgime aleatoare şi revin fără preaviz.

Azi de dimineaţă am văzut fără să vreau o geacă de puf blue-marin pe doi umeri largi şi nişte şolduri fine. De bărbat. Imediat după, am devenit deodată fără să fiu. Nefiind însă, eram totuşi şi impresia de “demult uitat” dădea stării de fapt o impresie de”déjà vu”, impresia unui altundeva într-un apartamentul “tip vagon”, patruzeci-şi-şapte-de-metri-pătraţi cu tot cu balcon, aplecată peste o foaie de calc luată pe sub mână.

Impresia de “demult uitat” mi-a amintit deodată de cele o dată patru perne grase devenite peste noapte saci de puf de gaşcă “ales pe sprânceană”, de contactul băşicilor din vârful genunchilor cu covorul persan tocit pe alocuri, de boldurile ciunte şi tercotul albastru, de zgomotul felin al motorului între doi paşi electrici ai acului, de negrul strălucitor al ansamblului din jurul acului, de fineţea robustă a negrului strălucitor al ansamblului din jurul acului.

Era o maşină de cusut neagră moştenită de la bunica din partea mamei, o maşină de cusut care era defapt fără să fie cu adevărat, o doar copie rusească după un original inaccesibil.

Îi priveam de multe ori pe alţii folosind-o şi îmi aduceam aminte de fiecare dată de mătuşa din partea bunicului, de scara îngustă şi abruptă şi treptele-i înalte de lemn încă neputrezit, de uşa grea din lemn masiv, de tivurile şi fermoarele făcute şi desfăcute, de zgomotul pedalei în ritmul piciorului drept, de pasul acului fin între două bolduri, de negrul robust al ansamblului în jurul acului fin.

Era un “singer” pur sânge, era cu adevărat ceea ce nu dădea doar impresia că este şi care mai este defapt şi azi fără a da impresia că a fost odată, demult. Era fără doar şi poate un adevăr imposibil de trecut cu vederea.

E ciudat cum uneori sunt, fără a fi cu adevărat, cum uneori vreau doar să cred că sunt, să dau doar impresia că sunt, să fac un act de prezenţă inevitabil momentului, să dispar fără premeditare şi revin inopinat, să plec pe o durată de lărgime aleatoare şi să revin fără preaviz cu impresia ciudată că uneori lucrurile sunt mai adevărate că oamenii.

(Dincolo de aparenţe)

2 gânduri despre &8222;A fi cu adevarat&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s