Idei intr-o forma fizica de zile mari au napadit spatiile pe nepusa masa. Golurile s-au umplut repede si au dat pe dinafara, prea plinul substantei a inceput sa strige-n gura mare dar mult prea in soapta pentru urechile cusute cu ata ale celor din jur.
La un moment dat amalgamul a inceput sa se invarta roata in jurul propriei axe imaginand scenarii posibile de iesire din criza. Posibilitati abia soptite se intersectau intre ele lasand in urma un haos de nedescris :
« Sa bati cu pumnul in masa sa se vada cu ochiul liber cine-i mai tare ! »
« Sa bei un ceai de menta ! »
« Sa mesteci rar privind niciunde »
Si asa mai departe ca n-am avut timp sa le iau in seama pe toate ca erau mult prea multe.
Amalgamul s-a invartit ceva vreme buna de capul lui, trecand de la una la alta si “amalgamind” haotic informatie cu toptanul, pe deasupra, pe langa si pe veci. La un moment dat s-a facut patru fix si atunci am lasat totul balta si m-am apucat sa scriu.
Ca doar n-o fi intrat si timpul intr-o criza de identitate.
Abisuri 
eu cred ca a intrat
Of si ce-i de facut? Mai e vreo sansa?
ai dat raspunsul: „si atunci am lasat totul balta si m-am apucat sa…”. nu ca nu se poate prea des treaba asta. sau se poate? of…
Mda … sa speram sa treaca intre timp si lipsurile.
numai că – am vrut sa scriu mai sus
lipsurile nu trec niciodata, oricare ar fi ele si oricum sau oricat le-ai satisface
In orice caz se prefac al naibii de bine uneori, aproape ca te fac sa uiti ca exista cu adevarat si atunci o iei de la capat pe sinusoida.