Idei intr-o forma fizica de zile mari au napadit spatiile pe nepusa masa. Golurile s-au umplut repede si au dat pe dinafara, prea plinul substantei a inceput sa strige-n gura mare dar mult prea in soapta pentru urechile cusute cu ata ale celor din jur.

La un moment dat amalgamul a inceput sa se invarta roata in jurul propriei axe imaginand scenarii posibile de iesire din criza. Posibilitati abia soptite se intersectau intre ele lasand in urma un haos de nedescris :

« Sa  bati cu pumnul in masa sa se vada cu ochiul liber cine-i mai tare ! »

« Sa bei un ceai de menta ! »

« Sa mesteci rar privind niciunde »

Si asa mai departe ca n-am avut timp sa le iau in seama pe toate ca erau mult prea multe.

Amalgamul  s-a invartit ceva vreme buna de capul lui, trecand de la una la alta si “amalgamind” haotic informatie cu toptanul, pe deasupra, pe langa si pe veci. La un moment dat s-a facut patru fix si atunci am lasat totul balta si m-am apucat sa scriu.

Ca doar n-o fi intrat si timpul intr-o criza de identitate.