Se trage din toate partile, unii dau cu vorbe, multe, altii cu concluzii, mai pica din cand in cand si sfaturi si tot asa, de jur imprejur potopul intr-o forma de zile mari.
Oameni vor sa-si dovedeasca ca exista cu adevarat, deschid guri mari, mare de tot si nu se mai opresc, eu le vad dintii, imi fac o parere proprie, iau zeci de notite, sterg cu guma cand nu inteleg bine, schimb mina, schimb pixul, schimb caietul, schimb tonerul, schimb imprimanta, schimb urechea, schimb ochelarii, sterg ecranul, dau volumul mai tare, inchid ochii, vreau sa dorm, imaginez scenarii, „nu, nu intrebari deschise”, incerc sa le inchid, nu gasesc cheia, e trecut de cinci, e trecut peste mine, cu roti cu tot, simt gropile, simt forma intrebarilor deschise, simt detaliile, sunt multe.
Pica potopul peste mine si eu incep sa ma pierd, ma caut printre detalii, ma gasesc bucati, incerc sa le pun una langa alta, o data, de doua ori, ratare dupa ratare, privesc dincolo de figuri, fac o lista cu intrebari, figurile tac, potopul continua sa curga, dispar incet, incet, nimeni nu remarca, prind trenul de si jumate, si maine e o zi.
Acest articol n-a fost scris pentru nici un concurs.
Lasă un răspuns