Disparitii


Camelia era o fata finuta, inaltuta, aproape blonduta. Camelia avea o voce suava, vorbea  incet, pe tonuri inalte, zambea des si nu tinea niciodata cu tot dinadinsul sa-si dea cu pararea. Nici sa iasa in fata, nici sa fie prietena cu toata lumea, nici sa-si povesteasca cu lux de amanunte vacantele de vara la bunici.

Camelia n-a fost niciodata pioniera, nici in primul grup, nici in al doilea, nici in al treilea, n-a avut niciodata cravata tricolora in jurul gatului si asta facea nota descordanta, ceilalti o priveau ciudat si o catalogau in consecinta.

Camelia nu a ramas mult, a plecat spre sfarsitul anului cu tot cu parinti si nu s-a mai intors niciodata. Imediat dupa aceea gurile rele au inceput sa povesteasca multe pe seama evenimentului respectiv explicand cica tot restul cu fapte concrete.

Cam in aceeasi perioada a disparut si o cunostiinta de-a mamei, locuia „pe canal” si intr-o buna zi nimeni n-a mai stiut nimic de el, imi aduc aminte ca mergeam pe malul apei pe sub pomi daramati de caldura, dadeam poarta veche de lemn la o parte si bateam de trei ori la usa. Ne raspundea o femeie trecuta de cinzeci de ani, plansa si trista „nu stiu nimic de el, nici o veste de-atata amar de vreme, azi suntem maine ne cautam peste tot”.

N-am inteles mare lucru la vremea respectiva, cand am crescut un pic s-a facut un pic de lumina dar nu indeajuns.

11 gânduri despre &8222;Disparitii&8221;

      1. Pai…fac parte dintre putinele familii cu doua generatii diferite…in conjucturi diferite…care au lucrat ”la canal”
        Citind mai cu atentie am vazut ca ai scris ”pe canal”. Asa ca nu mai stiu ce sa cred.

      2. Ah , pai nu vorbim de acelasi „canal” 😉 Dar cum hazardul potriveste bine lucrurile, metafora canalului pare sa functioneze si in cazul disparitiei semnalate in articol.

  1. Eu nu cunosc disparitii. Doar aparitii. Intr-o zi a aparut fiul vecinilor sasi venind din Rusia, in alta – tatal unei colege (evreica) iar mama ei nu ne-a mai primit in casa sa ne trateze cu paine si castraveti murati. Adultii nu vorbeau in fata copiilor asa ca nu stiu amanunte. Cred si acum ca cei mari voiau sa ne fereasca de necazuri.

    1. Da, se prea poate sa ai dreptate. Chit ca uneori nici „cei mari” nu stiau prea multe. Aflau poate mai tarziu. Sau poate niciodata. Eu una n-am aflat niciodata unde a disparut colegul mamei. Despre Camelia se pare ca „a fugit”…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s