Începând cu nouă fără zece
Timpul a început să se scurgă în sensul lui.
Părea obişnuit, de-a dreptul blazat
Noi, ceilalţi, tăceam şi-l lăsăm
Să-şi facă veacul.
Afară aproape ploua
Afară aproape îngheţa
Afară aproape că nimeni nu mai credea
În scurgerile normale.
De câtăva vreme numai excepţii
Devenite încet-încet
Cotidian cu acte în regulă.
Pe la cinci şi jumătate
Lumea a început să se rotească
În jurul zilei aproape terminate
Ore total epuizate
Au început să-şi dea demisia
Una câte una
Până când totul s-a retras
În colţul său
Lăsând restul să treacă.
Reclame
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
Mă simt și eu ca o oră epuizată și-ncerc să-mi dau seama care-i intervalul orar în care mă voi naște din nou, ca să curg altfel…
Ai dreptate, si eu am ajuns la concluzia ca uneori trebuie doar lasate lucrurile sa se aseze in ordinea cuvenita, ca orice minus se va transforma odata si odata in plus, ca o ora epuizata de atatea scurgeri inutile e doar o stare trecatoare. Am vazut ca te-ai perindat in stanga si in dreapta, asta e bine, exista oboseli si oboseli.