Ne povestea că nu îi plăcutse niciodată kiwi-ul, nici lui, nici soției lui. Nu știa exact de ce, probabil pentru că îl considerau mult prea simplu, mult prea mic și mult prea verde.
Când i s-a născut fată, și-a propus să fie un tata model și, imediat după primul an de viață, a încercat să o obișnuiască cu de-acum celebrul „nici o masă fără fructe”. A început relativ simplu și verde, un fruct mic imediat după masa de prânz, aproape rotund, c$ate putin, cu lingurița. Copilă mușca, simțea și înghițea în tăcere. Apoi zâmbea și mușca din nou. Privind-o, mulțumea sorții pentru simplitatea actului și rezultatul scomptat și continua identic zile în șir.
La un moment i-a apărut un dubiu relativ la eternitatea gusturilor și și-a spus că sigur s-a înșelat în privință fructului. Încercând un contra-argument, a mușcat la rândul lui și a constatat. Fructul mic și verde, mereu cam același, mereu negustat, era practic mereu necopt, o aciditate acră ce i scurgea parcă pe nas.
Ani de zile după, nu poate decât să constate efectul fructului de-a lungul timpului. Fata a crescut dependența practic de lămâie.
Zilnic !
Abisuri 
Nu mă bucur niciodată mai tare că am un magazin la parter decât atunci când descopăr că-mi lipsește lămâia din frigider. 🙂 Rimă neintenționată. 🙂
Sa inteleg ca nici parintilor tai nu le placea kiwi-ul? 😉 Interesanta rima !
Cred că l-am descoperit după ce-am traversat copilăria, deci, ori nu le-a plăcut, ori n-au avut acces la el.
Ma gandeam eu ca e o intrebare stupida (dar n-am vrut sa anticipez)
Eu n-am considerat-o întrebare stupidă, Abisuri. 🙂 Doar ce m-a făcut să mă întreb de-am înțeles ce-ai vrut să spui cu adevărat, ori am avut doar impresia. Pentru că încă mă mai pierd în traduceri, știi tu, vorba aia…
Pai ma gandeam ca trebuie musai sa aiba o explicatie „absconsa” interesul pentru lamaie. Si ca bun psiholog ce sunt mi-am zis ca poate veni din copilarie. Si atunci am facut legatura cu kiwi-ul si parintii model. SI atunci mi-am zis ca parintii n-au avut cum sa cunosca kiwi-ul pe vremea lor. Si atunci mi-am zis ca e poate doar o generalizare indecenta pornita de la propriu-mi exemplu. Si atunci am aruncat cu intrebarea aceea pe post de semi-concluzie. Stii tu, eu mi-s mai alambicata in gandire.
Înseamnă că am înțeles bine, iar tu ai gândit bine, ca un psiholog excelent, interesul meu pentru lămâie se trage din copilărie. Aș da cu un link, dar mi-a ieșit deja un herpes azi, iar eu astea le fac de supărare, deci nu risc să mă întorc și să recitesc pentru un al doilea. 🙂
😉 toate ni se trag din copilarie
Of! 🙂
Foarte sanatos obicei! Si-a atins scopul de a deveni un tata model!
Da, cu varf si indesat. Dar ireproductibil. A doua incercare a cam esuat.