Umor negru rau


Intr-o buna zi, lucrurile au devenit deodata imposibil de descurcat, pe toate planurile, si asta a pus capac la toate. A asteptat sa se faca seara si sa ramana singur, a ales un scaun relativ stabil, l-a asezat in mijlocul open space-ului, apoi a tras de un fir alb, electric pana a dat de capatul lui, a scos capatul firului din priza, a luat firul si s-a urcat pe scaun, a legat firul bine de neon si apoi a asezat firul in jurul gatului.

A doua zi dis de dimineata colegii l-au gasit in mijlocul open space-lui, agatat de un neon inca aprins si in urma socului suferit nu s-au putut abtine sa nu constate ca unii oameni si-au pierdut de tot orice urma de constiinta care i-ar mai fi putut diferentia de alte specii. In definitiv si raul facut altora, in cunostiinta de cauza, tot de constiinta tine.

PS: aceste randuri sunt inspirate din fapte reale intamplate in jurul orelor sapte si jumatate, undeva prin nord. Faptul in sine m-a socat mai putin dacat concluzia obtinuta in urma analizei „la rece” a situatiei”. Dupa cateva momente de gol total, mi-am spus ca fiecare are dreptul de a merge inainte in felul lui. Sau nu?

Anunțuri

15 gânduri despre &8222;Umor negru rau&8221;

    1. Sunt pe drum dar inca functionez intermitent. Dar nu-i chiar bai ca „faptul acesta divers” m-a adus cumva cu picioarele pe pamant. Suntem o specie aparte, zau daca nu !

      1. Cred că e neputinţă mai întâi şi-apoi, acolo, la urmă, trebuie să fie musai cineva vinovat, nu tu, cel care nu mai suporţi şi te sinucizi în lumina aia rece de neon. Cred că începe mai întâi ca o joacă, în care crezi că ai curaj şi că spectacolul pe care îl oferi, va fi înţeles. Din păcate, toţi vor vrea să uite repede. Cred că e normal să nu mai poţi. Dincolo de aparenţe, presupunerile dor cel mai tare. Dar pe cine? Căci corpul moare…şi unde doare? Pff…e un scenariu cumplit. Nu-mi doresc a fi în pielea nimănui care-ar simţi aşa…deşi, mi se întâmplă să fiu în pielea mea, şi e suficient. Am hotărât însă să mi-o tăbăcesc la nesfârşit, să n-o lepăd sub primul neon.

      2. Exista doua posturi : cea a celui care nu mai e si cea a celor care mai sunt. Cea a celor care nu mai e tare greu de explicat practic imposibil. Postura celor care inca mai sunt poate fi la randul ei de multiple tipuri dintre care cel citat in articol mi se pare daca nu inedit macar iesit putin din standarde. Indiferent de posturi, sunt toate post mortem …

      1. Exact la asta m-am gandit si eu. Razbunare contra colegilor. Sau pur si simplu nepasare. Oricum, gestul spune multe despre relatiile de serviciu, intrucat nu faci asa ceva celor la care tii cat de cat.

      2. Se spune ca nu exista probleme 100% profesionale, ca astfel de act se petrece atunci cand echilibrul este rupt. Locul faptei are musai o semnificatie. Dar nu pot sa cred ca numai colegii sunt de vina (in ipoteza ca ..)

  1. La circ, un accident banal…
    Ma bag si eu in vorba sa spun ca macar dreptul de a muri teatral nu ni-l ia nimeni. E drept, la unele piese spectatorii nu aplauda….dar nici cel care moare nu-i aude…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s