Credeam ca mai dispun de cateva duzini bune de cuvinte inca noi-noute, puse deoparte pentru zile negre. Am ajuns dis-de-dimineata la birou si am gasit doar vidul ingropat sub o stiva dezordonata de hartii suprapuse aleator si acoperit de un praf subtire si bej pe care nici femeia de servici nu indrazneste sa-l mai turmenteze de cand mi-am expus odata pararea in fata ravagiilor lasate in urma-i de o simpla carpa folosita si rasfolosita.
Eram atunci dezorientata complet in fata firelor cu prea multe capete lasate in aer si a prafului aproape lipsa. Ecranul era atunci inclinat aproape de tot, imaginea disparuse de ceva vreme buna dar m-am considerat totusi norocoasa cand am mai putut salva ceva date. In general o belea nu vine niciodata singura si in general in urma unor astfel de treceri omul invata sa se multumesca cu putin.
In lipsa cuvintelor, stau si privesc aerul din jur printre particulele fine de praf in zgomotul razelor de soare in cadere libera. Mi-as fi dorit o dimineata intensa, in spatele intelesurilor ascuse, am dobandit doar o lunga asteptare plata si o lipsa crunta de idei. Cand eran mica nu indrazneam sa imi doresc nimic de frica sa nu se intample, ajunsesem la un moment dat sa-mi doresc mereu exact contrariul. Ce exercitiu debil, probabil de acolo mi se trag toate, cine stie?
Abisuri 
Asta cu „frica sa nu se intample” o stiu si eu.
Si la tine merge? Ca la mine merge struna. Se pare ca e dovedit stiintific ca sansa (sau ne-sansa) si-o face omul cu propria ‘mana’. Ei, la mine functioneaza de multe ori pe dos. de unde si „coté-ul” negativ al demersurilor.
Daca nu cer nimic nu voi fi dezamagita 😦 .
O, cunosc şi eu acest exerciţiu debil! Apoi mă întreb, tot de bilă, fireşte, unde greşesc. 🙂
M-am linistit, stind acum ca nu sunt singura e parca mai usor de suportat .
Nu cred. Fiecare cu bila lui! 🙂
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
multe ni se trag din copilarie. si ducem ponoasele alea cu noi catre batranete cand, poate, nu ne va mai pasa… eu idei am, dar toate au o tenta de gri zilele astea. o fi ceva in aer :).
Sa inteleg deci ca uneori e mai bine sa „nu” decat de proasta calitate? Am fost dezamagita de lipsa cuvintelor si de atata frustrare mi-am creat altele. Maine imi car doua magazine nou-noute cu mine, sa nu mai pic in pana.
aaa, da, clar, mai bine sa nu decat asa, sa fie. desi uneori si acel „sa fie” daca e din suflet trimite o vibratie buna catre cititori :). eu sunt in inventar inseamna, bag marfa proaspata curand, acum fac curatenie prin depozit :)).
ha, ha, ha, data viitoare imi voi aduce aminte de descrierea asta foarte plastica cu „inventarul”
uneori ne-ar prinde bine un inventar si catre noi insine. dar cine mai are timp de asa ceva in secolul asta nebun al vitezei?
Da, de multe ori insa suntem in mod „accelerat” si ne este imposibil sa relativizam. Eu una trebuie sa fiu fortata ca sa ma opresc.