Obtuz


Am intalnit azi numai oameni voit cracanati. Primul se credea singur pe lume, isi asezase valiza neagra fix pe lungime, ocupand tot spatiul. Pantalonii albi calcati cu dunga si aerul un pic impertinent il dadeau de gol: nu se amesteca decat foarte rar cu “gloata”.

M-am strecurat cum am putut printre picioarele-i lafaite ca-n caleasca si m-am asezat timid cu fata la el. Se facea ca ploua – probabil ca-i ploua cu adevarat intre doua randuri “textuite” cu niste degete perfect manichiurate si lustruite. Privindu-l, m-am trezit imaginadu-mi-l copil razgaiat de bunici si ingropat sub tone de cadouri de tot felul de unchi si de matuse de gradul doi. N-aveam loc, imi simteam genunchii ruginiti plesnind din toate incheieturile, am incercat miscari dibace de supravietuire lungindu-ma un pic dincolo de spatial alocat, spre veciunul din stanga, putin in diagonala, picior peste picior. Pozitia mi s-a parut un pic mai comoda apoi a inceput sa ma doara si m-am retras stingherita in locul meu ingust, cerand scuze din priviri si atingandu-i cracanatului – fara sa vreau – o cuta alba. A tresarit parca trezit din somn, mi-a aruncat o privire tematoare, m-am facut ca nu-l vad privind cu curiozitate peroane ticsite de lume si intr-un sfarsit si-a  alungit un crac pe sub scaunul vecinului din stanga, fix pe diagonala, eliberandu-mi astfel genunchii stransi la gura. Vecinul, putin sifonat,  a oftat a lehamite « inca un nesimtit » si si-a vazut de ale lui, picior peste picior, debordand in culoarul ingust, intesat.

Al doilea era tanar, maxim douazeci de ani si venea «dintr-un cartier sensibil si defavorizat » . Avea pantalonii aproape cazuti pe vine si picioarele larg rasfirate si-n lung si-n lat. Cu castile pe ureche ocupa fix trei locuri si jumatate. Eu am ocupat stinghera jumatatea ramasa libera motaind voluntar intre doua statii constatand cu regret abandonul prea rapid al intentiei la prima vedere serioase al celor  trei femei, trecute de treizeci de ani, initial interesate de locurile doar in teorie libere dar intr-un final convinse de inutilitatea actului in fata impertinentei vadit afisate.

Somnoland in continuare in jumatatea mea mi-am intarit cu inca un exemplu concret convingerea ca impertinenta n-are nici varsta si nici statut social , impertinenta doar exista, in umbra ignorantei inconjuratoare. “On subit, autrement dit” .

Anunțuri

6 gânduri despre „Obtuz

    1. Eu parca uitasem, vacanta a rarit cumva prea plinul. Din pacate doar temporar. In picioare e si mai greu de suportat dimineata devreme. In astfel de conditii culoarele se ingusteaza vazand cu ochii. Eu una as face petitie si as bloca accesul.

      1. petitiunile sunt doar hartii… indopate cu cerneala intr-un morman de alte ganduri transpuse formal… rabdare si calm. un zambet efemer, o carte veche si calatoria e vis… chiar si la cele mai matinale ore, cand somnul inca iti gadila genele cu mreje imbietoare si cascaturi prelungi… mi-e somn si acum …. dar cel putin am o scuza, gutunar-ul ce mi-a prelungit week-endul in pat. azi fara tranvai :p

      2. Da, hartii … Un zambet efemer merge uneori „ignora si treci mai departe” dar uneori chiar scartaie. La mine incepe sa scartaie luni dis de dimineata si atunci imi trec si visele si somnul, cartea ramane undeva nedeschisa. Norocoaso … 😉

  1. Urăsc bărbaţii care poartă pantaloni albi. E ca şi cum ar vrea să dea de înţeles că, acolo, la-mpreunarea dintre picioare îşi ţin ca-ntr-un cofraj imaculat întregul univers, unicul sens de-a fi. Vulgară preţiozitate !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s