Obezitatea starii, si mai mult, repetitivitatea ei monotona, m-au scos din ale mele punandu-me pe ganduri. Nu tu pic de stare aparte, nu tu exceptie de la regula, nu tu nimic din toate astea, nimic altceva in afara de stare.
Monotona stare asortata la nuantele de gri, repetitiva stare tocind doar intrebari in bucla. Aceleasi zgomote de fond, aceeasi dorinta presanta, aceasi incapacitate de a gasi doar punctele.
Trecerea dincolo de fatada mohorata a realitatii a intrat in hibernare lasand in urma doar o complacere fortata de a imparti lucrurile marunte si plate pe categorii diverse, amestecuri strict interzise, asemanari cu oameni si fapte deasemenea interzise.
Servesc monoton prezentul incercand senzatii tari in van, bucla da totusi semne de oboseala – ma gandesc fara sa vreau ca totul are o limita, de ce nu si starea – si mi-o imaginez pleznita pe la colturi mai intai, apoi revarsata pe toate partile, bucla devenita linie, linie devenita punct. Imi plac punctele, pot fi ori ocolite ori luate de la capat.
Care capat? Cine poate stii, aici e toata frumusetea.
Abisuri 
Răspunde-i lui Adriana Anulează răspunsul