Adunaturi

De fapt nu se mai intampla nimic, oamenii au tacut absorbiti de prea multe fapte, sezoanele se insira in continuare in sir indian si, o data asezate in rand, se dau fixate cu aracet – « pe vremea mea isi mai treceau randul unul altuia » ar spune bunica daca ar mai putea – stirile curg complet anapoda starnind contradictii sau doar scotand in evidenta ipocrizii «politiquement correctes» – « cum adica sa nu primeasca refugiati sirieni cand tocmai ce au afisat si sus si tare ca le vor binele chiar si cu forta », dialogurile se poarta sleite de atatea non-sensuri « ne pare rau, creativitatea este rezervata deocamdata doar managerilor » « si nu credeti oportun, in virtutea definitiei, sa dam naibii regulile, ignorandu-le ? ».

Iar restul chiar nu mai conteaza.

De fapt nimicul e o stare obeza de prea multe  non–nimicuri, ori mult prea senzationale ori mult prea nesemnificative – si asta ma duce cu gandul la relativitatea  albului “defapt albul e o multime compacta de culori marunte”

Late edit : raspunsul primit la sugestia facuta privind creativitatea si ignorarea regulilor a fost urmatorul :

Vous n’avez pas besoin de la formation, vous avez déjà tout compris