Abisuri

Era un lighean verde, putin scorojit in jurul manerelor metalice. Era un lighean bun in general la de toate : varza murata, peste crud inca cu solzi, carnati proaspat trasi in mat, branza de oaie primita la schimb. Mare parte din timp si-o petrecea ascuns in spatele cratitelor albastre „de fiert zacusca” intr-un dulap micut cioplit la suparare de nenea Shoni, in stanga chiuvetei albe de fonta din coltul bucatariei.

In bucatarie ne strangeam cu totii de fiecare data. Nu era mare, atat cat sa incapa patru scaune si-o soba neagra „Vesta”. Un dulap intr-un colt si-o masa ciobita de timp in celalalt colt. O fereastra cu vedere spre gradina, un visin cu fruncte mari in prim plan, cateva tufe de capsuni, o tufa de leustean sub un par batran, un prun, doi meri.

In bucatarie era mereu cald, chiar si inainte de Revolutie. Cand se taia gazul inchideam toate usile si ne asezam cu totii in jurul mesei „sa ne cinstim cu o palinca apriga de Zalau” asteptand sa creasca. Si crestea, incet-incet, asa cum si trebuia, acoperit bine cu un stergar alb de bumbac. Ligheanul verde pe dulapul din colt, cuptorul mereu cald, faina alba, ouale „de casa”, drojdia proaspata „luata pe sub mana, la schimb, pe doua pachete de servetele de Ghimbav”, nuca data prin masina albastra de „dat nuci”, macul umed, sudoarea pe fruntea bunicii, mirosul de palinca, focul mic, soba inca fierbinte, usa inchisa  „sa nu iasa caldura”, aluatul proaspat batut, aluatul proaspat intors, ligheanul verde pe dulapul din colt …

Cand nu mai putea sa creasca, dulapul din colt dadea cu tristete bilet de voie ligheanului verde asezat apoi cu grija pe masa ciobita de timp, ligheanul verde ciobit se despartea cu tristete de stergarul alb azvarlit apoi neglijent undeva pe coltul mesei ciobite de timp, aluatul crescut parasea trist ligheanul, uitat apoi la inmuiat in chiuveta alba de fonta.

In toata aceasta atmosfera sumbra doar tavile unse cu ulei de porumb primit la ratie si doar vocile erau voioase si asta o dovedeau cu varf si indesat paharele puse la clatit langa ligheanu’ verde uitat la inmuiat in chiuveta alba de fonta din bucataria nu foarte spatioasa dar teribil de primitoare. 

Apoi totul se petrecea repede – repejor : cuptorul primea tavile unse cu ulei de porumb, tavile unse cu ulei de porumb se acopereau cu aluatul proaspat impaturit, aluatul proaspat impaturit ascundea in falduri nuca tocata sau macul umed, sau si nuca tocata si macul umed, le invelea bine ca intr-o plapuma de lana, se ungea apoi cu putin albus de ou frecat la furculita intr-un castron verde-praz si apoi si acorda o mica pauza la foc domol, „o juma’ de ora si nu mai mult si apoi intoarcem tava”.

La un moment dat totul incepea sa miroasa a cald, gazul isi recapata presiunea, presiunea deschidea usile, usile ferestrele, ferestrele cu vedere spre gradina incalzeau visinul pribegit de frunze si parul si tufa de lesustean si prunul si totul incepea sa prinda gust de cozonac si miros de sarbatoare, afara ningea molcom, paharele puse la clatit se scuturau frumusel de ultimii stropi de apa si apoi ciocneau de placerea momentului „ultima pe ziua de azi ca-i tare buna”, cozonacul proaspat scos din cuptor rasufla usurat si toti ne asezam din nou la masa sa-l savuram printre aburi albi si zambete calde.

Din coltul lui, sprijinit pe musamaua albastra, cuptorul isi aminteste, nostalgic povestile bunicilor… Ce vremuri … Aproape acelasi loc, acum doar alte posturi … incorporabile. Acum doar alte vremuri „sa ne mai adunam un pic de pe drumuri si sa savuram bucataria intre doua rapoarte”. Acum doar alte ritmuri, alte griji, alte prioritati, alte adunari, alte scaderi, alta presiune „gaz pe foc si burn-out-ul ne paste”. Acum aceleasi arome, acelasi ritual, acelasi lighean ciobit uitat de vremuri, aceeasi masa, aceleasi scaune, aceleasi pahare, palinca „la negru”, drojdia la alb, faina special de alba, oua tot de casa, aluatul batut la masina, aluatul crescut la masina, aluatul dospit la masina. Retete de pe net, concepte de pe net, raspunsuri de pe net…

Din coltul lui, sprijinit pe musamaua albastra, cuptorul isi aminteste, nostalgic povestile bunicilor. Alte vremuri, alte cuptoare, aceleasi arome. Este un cuptor incorporabil de aparenta fumurie si ventilare tangentiala, geamuri groase, rezistente la caldura, reglare tactila de o estetica perfecta si auto-spalare garantata. Programul „cozonac ca la bunica” isi parcurge etapele una cate una, rumenind aluatul si impregnand nuca cu aroma stafidelor. Un simplu buton…

In jurul lui miroase a cafea proaspat macinata si nuca prajita. Expressorul „inox-fara pata” incorporat intr-un ambiental gri-pana-de-corb fix pe peretele din fata isi picura ultimii stropi intr-o cana neagra cu flori. Este un expressor experimentat, cand se simte in pana de esenta simte si nivelul si avertizeaza in consecinta, clipind colorat. Rosu-portocaliu. Un simplu buton si totul redevine normal. In fata expressorului masa cu cele patru scaune, o fata de masa in patratele albastre, un castron alb, o lingura de lemn, ceapa taiata marunt, catraveciorii taiati patratel, maioneza din trei oua de casa date la mixer, doua lingurite de bulion, o carte deschisa la pagina sapte, niste ochelari de dioptrii medii, o agrafa, cinci – sase minute de pauza „pana-i gata cozonacul se face si cafeaua si apoi ma apuc de salata berlineza”.

Cartea se parcurge fila cu fila, cafeaua se soarbe picatura cu picatura, cozonacul se coace conform programului, afara toamna scutura visinul de tot. Incorporata si ea, o masina de spalat vase mangaie delicat smaltul verde inca praz al batranului lighean bun la de toate. Ligheanul a supravietuit timpurilor, impregnat de tot felul de arome si amintiri. Vremurile se grabesc sa treaca, amintirile nu.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013 proba MarketOnLine. Mai multe informatii privind produsele comercializate gasiti aici.