În viață fă-ți de cap, cu cap, până peste cap
Intre dezamagirea de a fi si impresia de a nu putea exista o multitudine de posibilitati.
Pentru ca nu spun decat foarte rar lucrurilor pe nume, lasandu-le in general doar sa se inteleaga, percep uneori incompatibilitatea feroce intre ce ar fi vrut sa fie si ce a devenit cu adevarat. In acest caz nu pot decat sa constat, un pic dezamagita, ca n-am priceput mare lucru din teoria probabilitatilor.
Desigur, exista contextul, dar poate fi doar contextul un argument cu adevarat valabil?
de prea multe ori ce s a vrut a fi s a transformat pe parcurs. sau poate jucatorii nu au inteles prea bine regulile jocurile, sau le au adaptat la cum ar fi vrut ei sa fie… intotdeauna insa exista liberul arbitru iar noi in avem . depinde de noi cum il folosim si daca il folosim.
negru pe alb si clar ca lumina zilei ai scris :).
Am scris la suparare 😉
sunt bune si astea :). macar tu scrii finut asa, ca o atingere pe umar 😛
😉 Am observat ca cel mai bine-mi ies „astea” scrise la suparare, deborda cinismul din mine.
Între a fi și a nu fi e probabilitatea că poți fi, dar nu ești sau cea că ești, dar nu e ca și cum ai fi, ori asta te face să nu fii.
Dar probabilitatea de a fi e extrem de redusa (poate doar cu dictionar?)
„Intre dezamagirea de a fi si impresia de a nu putea…”
Tu eşti. Alţii nu pot. Să nu-ţi pese. Continuă.
Toti pot. Doar altfel. Continui ca asa am fost invatata, sa nu las lucrurile facute pe jumatate. Multumesc.
Dezamăgirea de a fi sau impresia de a nu putea?
Ştii cum e mai bine eşti supărat pentru că ai făcut, ai încercat şi-ai dat ce ai putut tu mai bine decât să regreţi că nu ai încercat. Cred că toate îşi au rostul lor, chiar şi atunci când suntem dezamăgiţi, cred că trebuie să luăm ce-i mai bun din toate şi dezamăgirile sau impresiile astea să fie doar nişte teste pentru ceva mai bun…să vedem pe unde ne situăm.
Eu cel mai mult si mai mult am invatat din esecuri. Ai dreptate cand spui ceea ce spui. Relativizarea face parte din experienta pe care o dobandesti odata cu anii si suturile-n fund. Am facut odata un test 360° „cum te vezi tu / cum te vad altii”. A fost cumplit. Cred ca de atunci am inceput sa ma schimb. Sa ies din „eu”. Dar transformarea continua.
Cred că-mi trebuie şi mie un test dintr-ăsta. Dar cred că aş prefera să-mi spună alţii cum mă vâd…mai ales că acum am cam picat în borcanul depresiv şi îţi dai seama care este nivelul încrederii în mine, iar o analiză la rece cred c-ar fi binevenită (fără exagerări şi floricele)
E dur-dur, crede-ma. Expusa parca dezbracata de tot si de toate.
Păi dacă nici contextul nu e argument valabil atunci ce facem ? Trăim după generalizări ?
Sau dupa impresii ?
Și impresiile sunt argumente valabile în afara unui context ?
Sunt impresii legate de context.Si taman aici e buba’
Subiectivism. Ce mare scofală ?
Pai n-o fi dar efectele …
Bună,
Îmi place să scriu, să grădinăresc, să gătesc și să călătoresc
Lasă un răspuns