Ma intrebai cum eram, iti raspundeam “timida” , priveai paharul gol cateva secunde si dadeai incet din cap “poate ca nu erai tu”. Te priveam incredula, pipaiam pamatul tare, uscat , scoteam o cazma si incepeam sa sap. Mi se scurgeau picurii printre firele albe ale mustatii, ritmul accelera, bataturile cresteau in varf de palma, gandurile bateau praful si praful lasa loc gropii. Intr-un fund de groapa, cateva secvente, amestecate, o curte aproape goala, o scara in spirala, un fir alb de creta consumata, un burete plin de apa. Aveam multe de spus dar degetele-mi refuzau parerile. In jur parerile altora isi cereau cu tarie dreptul la replica. Treceam pe langa fara sa stiu.
Ma intrebai cum eram, iti raspundeam “fabricam vise cu toptanul”, priveai picurii fini dincolo de plopul inca verde si-mi raspundeai timid “de ce vorbesti la trecut?” Te intelegeam ascultandu-te si consideram orice detaliu de prisos. Ma priveai cerand si-mi abandonam principiile explicand “am reusit sa evadez intre timp”. Captam o vibratie, falsa si, incercand sa-i gasesc o explicatie, ii accentuam si mai tare fondul, tocindu-i doar forma. Inchideam apoi ochii si secundele-mi inapoiau starea initiala lipsita de emotia non-prezentului. Goleam fara sa vreau esente, imbatandu-ma doar cu senzatii.
Ma intrebai “de ce”, iti raspundeam intr-un picior, intr-un echilibru precar. Golite de continut, visele luau forma celorlati, picurand pana la capat, degeaba.
Articol scris pentru Psiluneala. Mai multe aici.
Abisuri 
Răspunde-i lui Echilibristică într-un pahar cu vise | Alma Nahe Anulează răspunsul