Esti doborat de jocul de-a frica, pleopele-ti cad grele de emotii, gandurile roiesc in jurul cadavrelor, cercuri ingrosate pe margine de insomnii facute pachet si aruncate fix in mijloc de noapte.
Undeva dincolo de fereastra dubla, o libelula grasa sta in varf de masa si se crede mireasa.
Esti obosit de jocul cu tinele, tavalit de regrete un pic cam tardive, ametit de vagoane intregi de raspunsuri la intrebari nepuse, rostogolit intre dorinta de a putea si realitatea amara de a accepta infrangerea drept experienta complementara tot restului, deja bine tarsait prin viata.
Undeva in noaptea neagra o libelula grasa se grabeste spre piata intr-o dispozitie creata.
Esti incercuit de ganduri de diametre din ce in ce mai mici si arce intinse dincolo de limite. Negrul devine zgomot si sunetele se manjesc in nuante de gri. Semnele de intrebare striga in gura mare, semnele de exclamare se ignora de unele singure.
Undeva in afara cercului o libelula fina se crede balerina.
Esti doar tu asa cum te-ai lasat candva, undeva intr-o multime de insecte capricioase si cu multe fixuri.
Si asta este singura realitate tangibila, dincolo de noapte, dincolo de ferestrele duble, dincolo de cercuri si arcele intinse la maximum.
Lasă un răspuns