Omul fosnea ziarul intermitent, sacadat, mecanic parca. Imperturbabile momente de doar aparenta solitudine. La intervale sincronizate parca, pleoape se deschideau de jur imprejur, priveau mustrator, se inchideau la loc intr-o sfanta consolare.
Ma concentram pe ce puteam ascultandu-mi buimaca gandurile. I-as fi facut ghem toate literele, sifonandu-le semnificatiile, amestecandu-le toate sensurile, imprastiindu-le pauzele, pastrand astfel linistea ambianta.
Dar nu puteam. Peretii dreptunghiulari impiedicau orice initiativa.
Analizand situatia intre doua ghemotoace imperfecte am ascultat inca o data literele sifonandu-se, m-am imaginat o secunda in locul lor, numai o secunda, am zambit aproape imperceptibil, am strans calduros mana destinului rasufland usurata si apoi am coborat la prima. Cel mai destept cedeaza.
Cum etica parea mai coapta dis de dimineata, mi-am asumat exceptia de la medie profitand de lipsa peretilor. La primul semafor omul cu ziarul astepta sa se faca verde.
Lasă un răspuns