AF 1888

Totul a mers ca pe roate pana am ajuns la terminalul E poarta L29. Acolo am inceput sa simtim jumatatea goala a paharului. Rece.

Primele zece minute de intarziere ni s-au parut „normale”, urmatoarele douazeci le-am trecut omeneste cu „privirea” pierduta undeva printre cei doua sute de pasageri „iti dai seama ca intr-un A 330 incap tot doua sute de oameni?”

Inghesuiti undeva prin „burduful de legatura” ni s-a cerut politicos sa nu mai inaintam „mai exista ceva pregatiri inca neterminate, va rugam sa asteptati”. Am asteptat „politicos”, cu zambetul pierdut undeva intre dintii din fata si buza de jos. Apoi ne-am asezat cuminti bagajele „sus, cam stramt”, ne-am pus centurile de siguranta si am asteptat sa se umple. Ochi. Cand s-a umplut ochi, nu mai stiam de ce mai asteptam, stateam cu ochii lipiti de geam si asteptam sa se intample ceva, ceva oameni roiau orin jurul rotilor, un om cu niste casti rosii pe urechi si un fir ca de telefon facea semne ciudate.

La un moment dat o voce ferma si-a cerut multiple scuze si ne-a explicat diferitele origini. Primo : un echipaj in intarziere de la Londra din cauza unui avion stricat si (mai ales) secondo : o defectiune tehnica la avion – al nostru – „pe care mecanicii Air France vor face tot posibilul sa o repare in timp util”. „Va vom tine la curent tot in timp util, in maximum cinzeci de minute vom stii daca plecam sau daca anulam”. Zborul. Nostru.

Cinci femei ingrijorate (cu mine ar fi putut fi cu usurinta sase dar eu strangeam puternic din dinti privind cu nonsalanta pe geam) au facut coada la pilot „sa ceara sa coboare la prima, mai sigur asa”, usa era insa inca blocata si pilotul cam la fel.

Cinzeci de minute mai pe urma pilotul a deblocat usa, a suflat „de test” in microfon si a facut anunturi dupa anunturi : primo – problema tehnica a fost remediata „ce vreti, avioanele sunt si ele masini si masinile se mai si strica, dar nu va faceti probleme, totul e ok acum si zborul e gata de plecare, (secondo) asteptam doar sa ni se dea voie ca-i imbulzeala mare deasupra Elvetiei si controlul aerian ne-a dat prioritate mica ca suntem in intarziere, dar nu va faceti probleme, tocmai ce negociem si-n cateva minute plecam, (terzo) conditiile meteo sunt insa agreabile, si la Bucuresti e ceata”. Deasa.

Intr-un final am decolat (cu sufletul pe varful limbii si ochii holbati dincolo de hublouri, doar-doar vizualizam „defectiunea”), am zburat in „conditii meteo agreabile” pana deasupra Ungariei unde am dat peste niste curenti naravasi si zguduiti am fost de ne-a a iesit somonul cu orez pe nas si vinul alb pe urechi „nu va faceti probleme, e doar dezagreabil, nu dauneaza sanatii, mai dureaza inca treizeci de minute pana incepem coborarea si apoi … ”

Apoi am simtit pista la vraful degetelor, am inghitit intr-un fel de gol vidat de orice emotie si dusi am fost.

Erau zero grade si nu ningea. Se ridicase ceata si soseaua Bucuresti-Ploiesti era relativ aglomerata.