Scaune scufundate intr-o imperfecta lumina de neon, degete trezite din somn. Fete prelungi, lungite obscen de obsesia multisking-ului, somn lasat balta intre doua etape, neterminate.
Aburul cafelei de dimineata ca amintire, o fata ridata de barbat in floarea varstei, undeva in stanga. Un ziar mototolit, atentie dispersata printre scaune plusate.
Culorii vii, “sa fortam putin nota daca sunteti de acord”. Mesaje vin, mesaje pleaca, tacerea si efemeriatea trecerii raman. Undeva la dreapta cineva stranuta puternic. In stanga, omul in floarea varstei se scarpina in crestetul capului, o privire ca din intamplare, constat doar si tac, rezumand “multitasking-ul ca si concept e general, sa-l personalizam un pic, umanizandu-l cu exemple concrete”.
Un mesaj soseste, altul pleaca, imi aduc aminte de telefonul rosu cu cadran si cifre. Mult asteptatul telefon rosu cu cadran si cifre. Declar cadran pierdut demult, pastrez doar cifre. La naiba cu nostalgia!
Pe scaunul din dreapta ruleaza un film fara sunet pe un ecran mic fara subtitluri. Incerc sa-mi imaginez finalul, nu reusesc, rezum doar senzatia “per global interesant, detaliile ar fi schimbat probabil starea si perceptia”.
Omul in floarea varstei intoarce foaia umezindu-si limba intre doua litere. Priveasc ora intre doua statii, bag repede telefonul in buzunar, retea lipsa. N-am voce, n-am date. Nu ma am decat pe mine intre niste scaune in culori vii sub o lumina de neon mult prea tipatoare. Simt legatura lipsa, inghit in gol. Sunt retrograda non-geek si imi asum starea. Libera de toate intr-un tunel prost luminat.
Libera relativ. Relativ libera. Sistem de referinta perimat.
Omul in floarea varstei se scarpina in crestetul capului apucand ceva. Minuscul. Priviri jenate citesc mesaje deja citite pe ecrane mici cu multe taste. Nu sunt singura, rezum.
O statie, doua statii, nici urma de retea, nu voce , nu date, libertate impusa, legaturi smulse, stare cu forta, impusa de tunele lungi si prost luminate. Minusculul dus la gura de omul in floarea varstei si apoi inghitit cu pofta intre doua foi mototolite sub o lumina puternica de neon pe un scaun in culori vii, spre culoar. Intorc privirea jenata “asta da situatie penibila”. Veridic in ochii mei, tangibil mult prea apropiat si totusi imposibil de dovedit. Caut o proba concreta, furata pe furis realitatii, scotocesc buzunare, genti, sacose, gasesc, apuc, apas o data, mai apas o data.
Nici urma de baterie… Tehnologie balta la momentul oportun. Resemnare tardiva “mai bine asa, sa lasam oamenii sa manance fara greturi”.
Abisuri 
Mi-a fost dor să te citesc ca acum. Ceea ce-mi place mai mult, întârzii să citesc, așa cum mâncăm, cei mai răbdători, frișca bună a unei prăjituri nu cine-știe-ce, ultima. Din teancurile de cărți de pe la târguri, lăsam să citesc printre ultimele, autorii de la care așteptam cel mai mult, citindu-le din când în când, anticipând emoțiile, doar coperțile și paginile de gardă. Uite-așa, am întârziat puțin să te caut, pentru a mă bucura acum mai mult de scrisul tău. Bon soir, ma chere amie.
Te astept cu mare placere de fiecare data. O zi excelenta iti doresc !