Dincolo de vremuri


Uneori simt ca-mi iau zborul, ca mi-l caut inversunata cu privirea pana dau de el, bine ascuns in spatele unui trunchi gros -maracine.

Uneori imi iau zborul si fug ignorand toate sfaturile si toate directiile celorlalti, uneori imi iau zborul si raman doar singura, eu si zborul meu, sfera egoista planand la o altitudine rezonabila.

Zborul nu uita, zborul e perfectibil, zborul invata din frunzele galbene putrezite si din perelel rascoapte din in copac, zborul nu se consuma, zborul arde la baza trunchiului gros-maracine, trunchi infipt, pamant umed, apa aproape gheata. Trunchiul acopera zborul cu intamplari diverse, semnificatii rastalmacite, amintiri inghesuite intre doua file odata albe acum cerneala odata albastra, acum scursa. Zborul are uneori sensuri, alteori contrasensuri, etalon fix, comportament variabil, radacina rasfirata in pamantul umed, apa aproape gheata, mai intotdeauana gheata, sensuri si contrasensuri, acelasi pamant umed, aceleasi fire, din ce in ce mai adanci.

Uneori imi iau zborul si ma pierd, ma pierd cat imi permit firele, cat imi da voie gheata, ma uit cat sa nu depasesc etalonul, niciodata dincolo de etalon.

Uneori ma pierd, alteori ma uit dar niciodata pentru totdeauna, niciodata dincolo de sfera, niciodata dincolo de fire.

Si astfel supravietuiesc, sfera dupa sfera, aceeasi aparenta forma niciodata acelasi aparent continut.

Anunțuri

15 gânduri despre &8222;Dincolo de vremuri&8221;

  1. Mereu îți lași zborul între aparențe? Aparența sferei, aparența formei, poate și cea a firelor? Bine că nu extinzi aparența și asupra conținutului zborului, ceea ce ar desființa însuși zborul!

      1. Mă lași să zbor între aparențe! Ba chiar extinzi aria lor. Măcar îți asiguri o posibilă întoarcere, cu firul Ariadnei, chiar dacă tu încerci să crezi că ai mai multe fire! Chiar sunt mai multe?

      2. A doua limitare. Mi-ai furat libertatea zborului fără direcție prestabilită!
        Vezi ce ușor apar limitările? Ce frumos este zborul liber! Aparent!
        Parcă erau mai frumoase aparențele zborului!

      3. Dacă îmi prestabilești direcția, sensul nu mai are mare importanță! Este deja limitat la doar două sensuri, ceea ce este puțin într-un zbor, acolo unde-ți dorești toate sensurile posibile!
        Zborul ar trebui să nu cunoască limitări, căci este visul ancestral al omenirii, este utopicul, marele VIS!

      4. Poți avea dreptate, doar eu îmi doresc zbor fără țintă, către infinitul uman, către neștiut, către…
        Poate nu sunt singurul ce-și dorește astfel de zbor, dar nici mulți nu știu dacă sunt. Este un fel de vis al omenirii, în accepțiunea mea proprie. Poate că visul uman este zborul tău, cu țel fix. Cine poate ști sigur?
        Sigur este doar că oamenii visează zborul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s