Noua ne plac acele sentimentele
Compuse doar din imagini si semne
Mai intotdeauna sentimentul punct
Dar practic niciodata sentimentul virgula.
Mai presus de toate posibilitatile virgulei
Exista imposibilitatea noastra de a accepta tot restul
Caci noua ne plac sentimentele rapide
Cat o imagine suprapusa peste un punct
Sau poate doar cat un punct
Caci la prima vedere punctul e la fel de mult
Si la fel de repede
Ca si imaginea dintre doua virgule
Sentiment sau non-sentiment
Ne-intrebare, doar punctul
Cat o privire si de la capat.
Abisuri 
Suntem o cultura fast food in toate sensurile inclusiv emotional, asta e, in mod exceptional mie imi plac virgulele, le mananc de prin toate textele mele 😛
Da, am devenit o cultura fast , nu eram asa cand am crescut. Eu am ramas atasata celorlalte semne, ador posibilitatile din spatele celor trei puncte si spatiul infinit incadrat de doua virgule. Este adevarat ca o imagine spune mult si repede, e mult mai simplu asa, in imagini …
Am crescut și am trăit sub imperiul virgulelor, iar imaginile mele se încarcă adesea cu virgule, cât mai multe posibil! Nu trebuie să ne oprim la primul punct, căci uneori găsim punctul atașat unei virgule, care ne va duce într-o lume infinit mai mare.
Chiar ma întreb, cei care trăiesc în lumea punctului, oare cum figurează/gândesc infinitul?
„Gandirea” in imagini apartine…INIMII…
Si cea in text ?
ai filosofat frumos. 🙂
filozofie pe paine cum s-ar spune. constat si eu ce se petrece in jur . Adaugand semnele de cuviinta …
da, ca si virgula are dreptul ei, nu doar punctul enigmatic solitar.
Pe cale de consecinta…este vorba de „traducerea” ei in simbolurile limbajului scris…Aici apar confuzile…semantice si nu numai. Limitele limbajului scris sunt evidente…Nu ?!
„Limite” fara limite, taman acolo-i farmecul textului. cand se poate.
Scriitura poate jongla cu imaginatia…intr-adevar fara limite. Dar eu cred in REALITATEA…care intrece imaginatia…
Este un „joc” cu doua taisuri…”Farmecul” poate deveni un „viciu” al iluziei, un drog cu care sa ramanem agatati „intre” lumi…
Chiar mi-ai dat o idee asupra unui articol intitulat…”drogul iluzilor”…
Realitatea nu poate intrece imaginatia, taman aici e buba, exista acele „prea rapide realitati” din ce in ce mai multele „prea rapide realitati” pret de „o privire si ma duc”, exista din ce in ce mai mult realitatile „fast” , volume din ce in ce mai dense ce nu mai lasa loc imaginatiei. Iluzia ne este supravietuirea.
🙂 Îmi plac virgulele, dovadă că le mănânc mai de peste tot! Pe unde mai scriu.
Imi pare bine sa aud ca mai exista si cazuri din acestea, ca iubitorii de virgule se „tin tari pe pozitii”. caci ce poate fi mai frumos decat un inceput fara sfarsit unic?
Nu exista nici sfarsit unic…nici un altfel de sfarsit…
Cum s-ar putea petrece asa ceva ?
Recunosc, nu iubesc virgula mai mult decat „…”
Pentru a exista un sfarsit ar trebui sa existe un inceput. Un inceput ceva mai lung decat o simpla privire – imagine sau privire – semn. Ceea ce caut eu este o multitudine de sfarsituri posibile, o multitudine ascunse dincolo de doar imagini.
NIMIC nu este ascuns pentru cine are „ochi” de vazut…
Sa vindem ochelari zic
Ochelarii sunt doar pentru…”privit”…nu pentru VAZUT.
Atunci sa le lipim genele cu lipici de lentile si apoi sa le dam drumul in lume. Realitatea le va stoarce cateva lacrimi.
Realitatea nu poate fi vazuta prin ochelari, fie ei lipiti de gene sau nu…Realitatea poate fi vazuta cu „ochii inchisi”…ea se afla in adanc…sau in spre inalt….in functie de pozitionarea fiecaruia dintre noi…
punctul nu îmi place întotdeauna, dar virgula…îți oferă atâtea…. 😉
Sunt perfect de acord , virgula e ca o poarta deschisa. Punctul singur e ca zidul.
🙂
Abisurile, vad ca ai spus ca realitatea nu poate intrece imaginatia?!
Adica acorzi „partii” primat asupra „intregului”?! Imaginatia tine de „posibilitatile” noastre, care sunt CAT sunt. Realitatea este cu mult peste TOT ce ne putem imagina ca PARTE din intreg. Picatura se poate dizolva in OCEAN devenind UNA cu el…dar niciodata nu va putea cuprinde infinitatea acestuia…Oceanul exista din totdeauna pe cand partea…nici nu-si poate imagina aceasta…
Realitatea, ca si imaginatia este limitata de perceptie. Nu exista o realitate unica, exista o multitudine de realitati percepute. In realitate. Caci conceptual …
Aici ne despartim…REALITATEA ESTE UNICA…percepria noastra este in „suferinta”. Faptul ca o vedem in fel si chip…tine de NEPUTINTA noastra…de a o vedea ASA CUM … „ESTE” !
E ca si cu adevarul … Cine poate dovedi ca detine adevarul absolut. Dar aici e alta poveste… lunga si ea, un lucru/fapt exista si chiar daca nimeni nu-i poate dovedi existenta.
ADEVARUL…nu este „detinut”, el nu poate fi confiscat, nu apartine „nimanui”…apartine in egala masura INTREGULUI. La fel se petrece si cu REALITATEA. In fond este vorba de UNUL SI ACELASI FAPT.
A „filozofa”….nu rezolva o problema ce este VIETUITA…Adevarul, realitatea, spune-i cum vrei…se VIETUIESC…nu se „percep”. Perceptia aprtine organelor senzoriale sensibile. Aici este vopba de „suprasensibil”…iar „organele cunoasterii apartin corpului spiritual, organe ce trebuiesc dezvoltate. Este o cale „devotionala”.