Fiecare cu omenia lui, omenia mea zice

„Lasă evenimentele să vină la tine, panta le prelinge”

Omenia ta compară unghiurile, cuvintele se scurg

„Unghiuri similare, perspective diferite”.

Omenia mea cugetă aşezând mijlocul puţin spre vârf

„Deformaţie profesională, spirit ultra-cartezian”

Zice omenia mea şi mângâie duios vârful pe creştet

Panta devine puţin mai lină, se opresc cuvintele pe loc

„Să trăim pauzele cu intensitatea abaterilor de la normă?”

Omenia ta tace în continuarea pauzei.

„Cuvintele astea pe loc trasează cercuri”

Zice omenia ta intr-un final

Măsurându-şi raza de la baza un pic spre mijoc.

Panta încurcată de cercuri îşi cere unghiul inapoi

„Perspectiva asta puţin spre vârf imi naste doar puncte”

Omenia mea trage concluzia la locul ei cu tot cu mijloc,

Vârful eliberează panta

Panta prelinge cuvintele cu tot cu pauze

Şi aşa mai departe ca şi cum n-ar fi fost că tot degeaba.

Va veni şi vremea pantei dar nu ştiu când …