Cel mai mult mă enverva săpunul, o bucată pătrată din ce în ce mai mică. Apoi mă enervau pliculeţele, mai întâi două mai apoi câte unul. Mic şi pătrat, lichid bun la toate. Mă mai enerva şi omleta, albă şi fleşcăită într-un fel de deghizare involuntară, o cvasi-omletă făcută praf, făcută din praf, praf şi pulbere, pulbere de culoare indefinită, gust plat, deghizat şi el, scurs, topit ca şi pătratul de săpun. Cu ambalaj cu tot.
Apoi mă mai enervau şi şerveţelele lipsă şi micul-dejun lipsă şi linguriţa lingură şi cafeaua ness şi lipsa de a spune lucrurilor pe nume şi incapacitatea de a cere pur şi simplu şi trezirea tardivă la realitate, puţin după ora şapte şi jumătate, seara, şi cele câteva zeci de comentarii şi întrebări de ultim moment şi nu mai continui căci erau şi multe alte lucruri care nu mă enervau şi n-aş vrea să dau impresia c-aş cauta nod în papură tuturor lucrurilor.
Cert este că din cauza tuturor acestor lucruri enervante – mai ales cele de ultima oră, foarte tardivă, din cauza tuturor acestor lucruri n-am reusit să văd moscheea decât de la distanţă.
Încerc să rectific tirul mâine dis de dimineaţă în drum spre aeroport. Să vedem ce va ieşi…
Abisuri 
Prea multe conditionari…prea multe, mult prea multe…Din acest labirint auto-creat…greu de iesit…
Da, dar am gasit iesirea ! Am ajuns acolo trebuia sa ajung si asta este cel mai important, nu?
Asa este, „acolo” unde esti…TREBUIE sa fie cel mai important pentu tine.