Povestesc emoţii


Era un film filmat de aproape, de foarte aproape, atât de aproape încât fiecare linie părea rid şi fiecare rid părea lacrimă. Era un film – potret, un portret bleu cu nuanţe bleu, cu riduri bleu, cu zâmbete, da, din când în când cu zâmbete bleu. Era un film în care personajele îmbătrâneau odată cu părul iar părul, odată coc devenea deodată coadă şi, odată coadă, părul nu mai devenea nimic. Era un film în mai multe acte. primul act, căutarea, al doilea act, despărţirea.
Era un film cu mijlocul divizat în două acte, un film despre lacrimi şi din când în când despre zâmbete abia iţite în colţ de gură. Şi da, era un film despre dragoste, despre nişte fete şi apoi despre nişte femei, despre singurătatea căutării eu-ului, despre regăsirea eu-ului, despre pierderea eu-ului. Era un film doar în aparenţă lung, era un film despre viaţă, o viaţă în două capitole şi un aproape sfârsit de fapt început, era un film în nuanţe de bleu, scene de sex torid, aproape, foarte aproape, o intimitate non-obscenă, o intimitate aproape normală, cearceaf bleu intens, perne bleu-cer, covor bleu-mare. Era un film despre singurătate, o singurătate în două acte, primul act căutarea, al doilea act regăsirea.

Mai mult aici.

P.S. E ciudat ca nu m-a intrebat nimeni despre ce film era vorba …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s