Omul cauta ochii, nu-şi fixase limita, îşi fixase doar crezul, omul era de statură mică şi dispunea de ochelari mari, rame groase, bădărane, omul aştepta în spatele perdelei fine ţesută cu multă dragoste, un alb muşcat într-o sâmbătă seara, omul privea ţintă dincolo de albul muşcat al perdelei, dincolo de aseptare omul clipea des şi repede, cuţitul îi sprijinea statura mică, omul simţea cuţitul şi simţind cuţitul omul îşi simţea viaţa scurgându-se pic cu pic, cineva stinsese lumina undeva, omul nu se sinchisea mai deloc, omul nu iubea lumina, omul cauta ochii, numai şi numai ochii, cineva striga omul undeva dincolo de lumina stinsă, cineva striga omul odată, de două ori, cineva striga omul pe numele mic, omul nu avea reacţii, omul avea voinţă, omul privea cuţitul, tăcând. Aşteptând.
Omul nu avusese o viaţă uşoară, omul avusese fraţi mulţi, derbedei în devenire, omul îşi vizita rar fraţii, omul nu se considera compatibil cu fraţii, omul avea oarecare îndoieli, omul nu-şi destăinuise îndoielile nimănui, omul prefera în general să tacă, să facă, omul atingea cuţitul simţind viaţa, venele-i pulsau insticte, omul strângea instinctele la piept, cuţitul împungea instinctele, unul câte unul instinctele cădeau răpuse, omul scotea o batistă mov şi ştergea sângele roşu, omul îşi atingea ochelarii aruncând batista la gunoi. Se lăsase noaptea şi nici urmă de ochi.
Acesta ar putea fi personajul numărul unu, criminalistul.
(Roman utopic – Criminalistul)
Abisuri 
Lasă un comentariu