Abisuri

Oamenii măsurau Pământul din cap până-n picioare, oamenii îşi puneau întrebări diverse, unii încercau să-i dea o formă precisă, alţii renunţau, eu constatam doar pantofii oamenilor, pantofi de tot felul, direcţii aleatoare, vârfuri ascuţite înţepând direcţii aleatoare.

Oamenii păşeau în forme proprii, erau oameni care păşeau pătrat şi oameni care păşeau rotund, eu aşteptam paşii triunghiulari, eu aşteptam măsurând situaţia din cap până-n picioare, era o oră prielnică măsurătorilor de tot felul, nu era nici foarte devreme, nu era nici foarte târziu, eu priveam ceasul, ceasul îşi consulta ora, eu îi număram minutele, oameni în pantofi cu vârfuri ascuţite treceau în şoaptă, eu mă luam după ei, eu îmi omoram cuvintele, cuvintele dădeau să tacă, eu le arătam exemplul formelor precise, cuvintele respirau direcţii aleatoare şi apoi scuipau metafore, undeva, cândva, cineva ucidea metaforele sub fraze simpliste, undeva, cândva cineva formula realitatea pe înţelesul tuturor, eu făceam cruci din lemn metaforele şi, tăcând, continuam să măsor oamenii, oamenilor le era frică de măsuri, oamenilor măsurau Pământul din cap până-n picioare, oamenilor nu le era frică de penibil.