Mă luptam cu inerţia oamenilor, îmi scoteam sabia, o ascuţeam, o fluturam în stânga şi în dreapta, mă făceam că atac oamenii în inerţia lor, oamenii curgeau la vale, oameni şi pietre, apă scursă printre săbii şi pumni, eu Hercule, ei Lycaon.

Mă dureau pumnii, mă dureau braţele, mă strângeau principiile, dadeam principiile la o parte cu forţa gândului, mă piscau concepţiile, trăgeam de oamenii călcând peste ei, peste pietre, peste apă, mă simţeam scursă odată cu ei, purtată de inerţia valului precum stropul purtat de vânt, mă simţeam abosrbită de grupul oamenilor invinşi de inerţia proprie, grupul creştea, eu scădeam, mi se micşorau pumnii, mi se rătăceau ideile, muream puţin puţin în lupta cu inerţia oamenilor, mă lăsam purtată de adevărul oamenilor, adevărul meu se topea încet în adevărul oamenilor, îmi topeam sabia şi zâmbeam fals, oh tu erou fără nume, oh tu anonim înecat în mulţime, priveşte-mă, sunt aici, un procent nesemnificativ, un pumn în plus sau în minus, eu eroul fără nume, tu eroul fără nume, noi eroii fără nume, două destine întretăiate, două căi perpendiculare

Priveam oamenii cum se scurg, cum se duc odată cu scurgerea, cum se năruie fără să ştie, îmi luam pumnul cel de pe urmă, îmi luam conştiinţa cea de pe urmă, eu conştiinţa Herculiană, ei inamicul mult peste, dens, inamicul public, tendinţa dată de grup, dreptatea grupului, non-adevărul ansamblului cotropind propriul adevăr. Îmi priveam ochii prin ochii celorlalţi, mă descopeream slabă, năruită de inerţia înconjurătoare, nu mă recunoşteam, îmi pierdusem principiile, îmi lăsasem adevărul, propriul adevăr năruit de scopul celorlaţi, de dorinţele celorlalţi, de utopiile celorlalţi, mă vedeam la rândul meu Lycaon, fiul lui Ares şi al Pyrene, paznicul universului sensul fara sens, mă contopeam cu Lycaon până la ultimul strop, îl strângeam în brate pe Lycaon ca pe un frate, îl priveam în ochi şi ochii îi spuneau totul, eu, adevăratul Hercule, el, falsul Lycaon, două statuete din bronz in pofida timpului.

Mă luptam cu inerţia oamenilor opunându-mă în felul meu trecerii. Când s-a terminat totul, am rămas doar eu.

(Roman utopic – Omul in grup, poeta) – text initial publicat pe blogul „Transmiteri”