Fugea prin pădurea deasă, treceau pe lângă ea o sumedenie de gânduri, imaginile se amestecau cu gândurile, frunzele se amestecau cu miresmele, miresmele impregnau impresiile, impresiile îşi lăsau amprenta pe frunze în treacăt, cădeau frunze în treacăt mirosind a verde, verde-albastru, îi plăcea mirosul frunzelor în treacăt mirosind a verde, verde-albastru, îi plăcea senzaţia verdelui-albastru, impactul verdelui-albastru asupra stării, îi plăcea impresia generală lăsată de frunzele atinse din fugă.
Se simţea năucă, dintotdeauna năucă, firea în contact cu norii , non-prezenţa momentului prezent, fusese dintotdeauna omul timpului în tranziţie. Tranziţiile ei fuseseră mereu rapide, oameni pe fugă, intersectiii abia marcate, prezenţe definite de mirosuri fine, mirosuri verzi-albastre, proaspete, tranziţiile ei purtaseră câteva nume, doar câteva nume, să le numere pe degetele de la o mâna, doar de la o mâna, tranziţiile ei nu fuseseră niciodată opera destinului, tranziţiile îi fusesera mereu propria operă, unica posibilă alegere, ea non-vânatul, ea vănătorul gândurilor, imaginarul transpus în fapte.
Treceau pe lângă ea o sumedenie de gânduri, gânduri transpuse în oameni, doar câţiva oameni, să-i numere pe degetele de la o mâna, o singură mână, caractere albastre definite cu precizia viselor verzi, verzi-albastre, treceau pe lângă ea amintirile amestecate, privea frunzele, cădeau frunzele, mirosea a verde, se simţea verde şi proaspătă, se simtea albastră trăia senzaţia omului numărul unu, omul albastru, prima mare senzaţie, o privire neagră, directă, un miros proaspăt, persistent, o învăluire involuntară, o prezenţă remarcată, remarcabilă prezenţă, dorinţa atingerii cu orice preţ, privirea din spatele dorinţei, o privire aruncată la întâmplare, întâmplarea potrivită, atingerea omului numărul unu, contactul cu pielea fină, revigorată, obrazul întors în ultimul moment, mireasma obrazului întors în ultimul moment, senzaţia părului umed, bine crescut, crescut negru şi des, senzaţia balsamului devenit una cu obrazul, fin, neted, tânăr, privirea devenită dorinţă, farmec instantaneu, mirosul dorinţei, verdele crud al dorinţei, albastrul cuvintelor ne-cuvinte, el vânător, el pradă, el vânătorul albastru devenit verde-pradă. Verde crud. Crud-albastru. Fusese un verde-albastru relativ scurt, erau tineri şi treceau repede. De la o nuanţă la alta, fiecare nuanţă cu mireasma ei, cu farmecul ei. Fusese un verde-albastru la prima vedere, intens şi profund. O marcase, îl marcase, notase totul cu lux de amănunte : prospeţimea imaginii, fiorul arcului devenit săgeată, izul de animal verde îmblânzit cu forţa albastrului, fiara devenită temporar căprioară, senzaţia contopirii într-un singur şi scurt moment de intensitate maximă.
Treceau pe lângă ea o sumedenie de gânduri, imaginile se amestecau cu gândurile, frunzele se amestecau cu miresmele, picau frunzele în ritmul gândurilor, el trecea în ritmul ei, proaspăt, departe, încă proaspăt, atât de departe… El mereu albastru, ea mereu verde.
Abisuri 