Îmi face o imensă plăcere să număr linii. Mi-au luat-o degetetele înaintea gândurilor şi număr la infinit. Un infinit într-o buclă infinită de cifre. Îmi face mare plăcere să amestec cifre.

Mi s-a cerut o ordine, o repetasem uneori la infinit, alteori nu îndeajuns. Mi-am recunoscut greşeala şi mi-am rezervat ziua cifrelor, ordine aleatoare, minusuri peste câteva, doar câteva plusuri.

Între două cifre remarc ziua. S-a lungit deodată, într-o bună dimineaţă a devenit mai lată, mai plată, mai întinsă ca de obicei. Tot degeaba, cine are timp să remarce forme ? E timpul cifrelor.

Numerotez în continuare rânduri, semnificaţii există în spatele cifrelor, azi nu caut nod în papură semnificaţiilor, pur şi simplu azi nu e ziua nodurilor. Mi s-a dat de înţeles că ar trebui să mă clonez. Mi s-a dat de înţeles o dată, am crezut că nu înţelesesem bine, mi s-a mai dat de înţeles încă o dată, am crezut că nu auzisem bine. A treia oară mi s-a spus tare şi răspicat, am simţit până şi linia aia groasă, neagră, care sublinia totul. Cu litere mari. Eram însă prea ocupată cu cifrele şi liniile pentru a aprecia semnificaţia cuvântului.

Îmi face o imensă plăcere să număr linii, între doua linii mă gândesc la semnificaţia clonei şi mă simt deodată importantă ca punct. Cazul meu a fost cică analizat la lupă, “cas d’école” am tras eu concluzia care se vroia trasă, am roşit când am auzit şi m-am făcut că plouă. M-am făcut cum că nu, cum că nici vorbă . M-am făcut mică, mică de tot şi am continuat să număr linii. M-am făcut mică de tot şi am considerat pentru un moment că cifrele sunt mincinoase. Nu exista realitatea verificată a necesităţii clonei. Nu încă.

M-am făcut mică de tot şi mi-am spus că viziunea pe termen lung nu trebuie să mă sperie. La urma urmei exeprimentul clonei nu poate fi mai plictisitor că experimentul cifrei.