@ Akira Hojo
V-am citit
Până n-am mai putut
Vieţile
Zilele
Somnul
Tăcerile
V-am răsfoit
Unul câte unul
Până v-aţi terminat
Şi atunci am luat-o de la capăt
“Unul , altul”
Până v-aţi mai terminat odată
Şi atunci mi-am numărat pauzele
Una câte una
Nu-mi ieşeau la numărătoarele
Pauzele
Am dat vina pe voi
La întâmplare
Mi-am luat degetul arătător
Şi am străpuns aerul
Până n-am mai putut
Şi apoi am dat vina pe aer
Voi eraţi ascunşi în spatele lui.
Nu era vina voastră
Nu era vina aerului
Era vina degetului…
V-am interpretat
Până n-am mai putut
Aveaţi cuvinte elastice
Frazele scurte
Ascundeau sentimente
Puternice
Când n-am putut de atâtea sentimente
Am tăcut şi am trecut la alţii.
Abisuri 
Fiindcă fiecare e o poveste. Una mai diferită ca alta, una mai uşor de privit, alta mai greu de citit, altele prea departe sau istovitor de aproape.
Continuă, mergi mai departe. Alţii vor avea avea şansa, de la tine, sa fie un „noi” mâine.
Am zile cand imi place sa rasfoiesc viata si gandurile celorlalti. Nu caut faptele, eu prefer stilul. Imi plac micile momente puse la lupa. Imi plac senzatiile declansate. Azi e una din zilele acelea. Am luat blogroll-ul la rand si m-am hranit cu momentele altora. Daca nu erau degetele nu m-as fi oprit pana diseara. Dar trebuie sa existe intotdeauna un vinovat.
🙂
Ma bucur ca m-ai descifrat;-)
Te inteleg aproape intotdeauna, ai o logica foarte fina si e inutil uneori un comentariu.
Sa inteleg ca „realitatea” mea e pe frecventa undelor tale? 😉
Ce bine ca existi
Deget trist si fad
Te gust cand te misti
Si esti exaltat! 🙂
Exista o poveste
In fiecare directie
Aleatoriu ne trecem
Aleatoriu ne scurgem
Pauza mea ţi-o fi dat peste cap numărătoarea ? Sper că nu. Că io şi când tac am ceva de spus. Numa’ că zic în şoaptă de nu m-aud nici eu şi nu m-aud nici degetele mele. 🙂
Adevarul e ca am trecut „sa vad ce mai e nou” dar nu era nimic nou, m-am gandit ca esti „in tura” si mi-am spus ca voi mai trece. Da, stiu cum e cu tacerile ca si eu mai mult tac. Adica nu tac, vorbesc in gand dar nu ma aude nimeni.