Mă iei dintr-un punct şi uiţi să opreşti la prima. Îţi fac semn, ignori palma, ignori unghia înfiptă în spate. Continui. Continui. Continuăm împreună până se goleşte rezervorul. Nu-ţi mulţumesc. Îmi zâmbeşti, faci plinul şi-mi dai restul. Nu-ţi mulţumesc. Sunt mult prea departe.
Taxi !
Abisuri 
Istorisile absurde sunt cele mai bune, însă atâta timp cât sunt construite cu bun simț, precum aceasta.
Plecăm și ajungem înaintea noastră, sau rămânem în urma noastră, habar n-am cum e mai veridic.
Imi plac la nebunie istorisirile absurde. E greu sa le dai un sens (de fapt nici n-au nevoie de sens, mai degraba e vorba de o oarecare coerenta). Exista o groaza de posibilitati, nu vreau sa spun care e „posibilitatea mea” ca sa nu stric farmecul 😉