Abisuri

Îţi simţi inima cârlig
E atâta adevăr prins de frânghia aceea
Încât au început să te doară
Toate gândurile
Toate ne-spusele
Toate câte ar fi putut fi
Şi n-au fost să fie.

Cele prinse cu aţă albă
Scurg clipe prin ţesătura fină
Şi frânghia rezistă
Şi cârligul rezistă
Tu tragi de o linie subţire
Până la capăt
Şi de capăt tragi
Până la început
Şi tot aşa
Până simţi firul una cu degetul
Şi degetul
Una cu tine
Şi apoi mai sorbi din zat
Şi devii la fel de negru
Şi la fel de scrum.

(Dincolo de aparenţe)