Ce bine e să poţi


Ce bine e să-ţi aminteşti. Să devii una cu ce ai fost. Ce bine e să re-fii, să intri în blana ta de „atunci”, să te amăgeşti cu perii aia moi pe pielea aia fină. Fără riduri.

Ce bine e să poţi.

Există zile când vrei, vrei din tot sufletul şi nu iese, există zile când strângi din dinţi şi tot nu iese, zile când se încăpăţânează să tacă, zile când iei o gură de bere, ce ceai, de aer şi iar strângi din dinţi şi tot nu iese, există zile când vrei şi nu poţi. Ieşi pe balcon, te amăgeşti cu soarele, cu florile, cu culorile alea vii, te uiţi la oameni, le miroşi viaţa, le numeri paşii şi le imaginezi ritmul – un om, o floare, o gură de ceai, de bere, de viaţă, un alt om – le ţii minte şi apoi le scrii. Pe toate. Zilele celorlalţi.

Azi e una din ele.

(Haz de necaz)

16 gânduri despre &8222;Ce bine e să poţi&8221;

    1. Asta pentru că vrem neapărat. Stările vin când au ele chef să vină. „Stările la cerere” sună fals. Mi-e atât de groază de falsitatea stărilor la cerere încât mă învârt într-un cerc şi nu pot să ies. Mă enervează cărările bătătorite. Mă enervează şi totuşi persist să cred că există ieşire din cerc. Că există posibilitate la non-stare. Şi atunci scriu pâna vine.

      1. Am încercat să-mi explic astăzi și mi-am dat seama că mă simt goală/pustiită/abandonată de mine însămi. Nu cred că e ceva la cerere, pentru că aproape doare, mă tulbură, mă înghite, mă mestecă și mă scuipă tot înăuntrul meu râzându-mi prostește. Mi-e lehamite de astfel de zile pentru că mă țin în loc, așa cum te învârți tu în cerc. Și totul e o harababură….

      2. Da, ştiu, a naibii harababura, o zi care ar fi trebuit să fie noapte. Eu lupt cu astfel de zile provocându-le într-un dialog absurd. Pornind de la nimic. Uneori iese, e nevoie doar de o scânteie.

    1. Uneori suntem obligaţi să ne complacem cu ziua. Cu neputinţa ei. Cu lipsurile ei. Mie mi se întâmplă să lupt şi uneori îmi iese. Alteori nu. Uneori lipseşte ceva, acel ceva ce da „sarea şi piperul clipei”. Ce-mi mai lipseşte uneori sarea şi piperul clipei … Cum să construieşti clipe perfecte în astfel de zile, imperfecte? Cum să te ignori pe tine cu toate neputinţele tale, cum să-i ignori pe toţi ceilalţi cu toate realităţile, toate adevărurile, toate percepţiile lor? Cum?

      (când nu reusesc , ascult : https://www.youtube.com/watch?v=QohZXA8wvIA)

  1. doar gandestele, lasa mintea sa se ocupe de asta iar in timpul asta gandurile sa ti faca corpul si vibe-ul implinit. exprimati ceea ce crezi si vrei pana la capat indiferent de neputinta ta

      1. Mă lupt , le acopăr (gândurile) cu scotch, cu leocoplast, cu ce-mi cade sub mâna, iau matura şi făraşul, le şterg cu guma, le înec, le fac ghem şi le arunc la ghenă… Tot nimic !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s