„Am devenit atât de supericial încât mi-am limitat viaţa la un buton.”
Cum îţi poţi reduce viaţa la un buton ? Simplu. Începi prin a-i asocia butonului puteri multiple, toate acele fapte, întâmplări, întâlniri, semnificaţii, acele „printre rânduri”, toate acele amănunte de care tu nu mai eşti capabil. Toate acele chestii de care tu te simţi depăşit, plictisit, toate acele mici amănunte care-ţi reprezentau până nu demult lumea şi care acum ţi se par atât de străine , atât de disociate de tine, atât de asociate butonului, atâta de ataşate de apăsarea delicată a degetului arătător pe buton încât nu te mai reprezintă pe tine şi pe dimineţile tale alcătuite în jurul unei căni de ceai şi un text ales la întâmplare. Apoi continui, un lung şir lung de non-prezenţe în virtutea inerţiei.
„Uite, au înflorit garofiţele” îţi spune cineva, tu treci prin florile alea tinere şi moi, tu te simţi „tu” doar dincolo de bobocul ăla abia pleznit, tu ignori soarele şi norii şi pisica vecinilor căţărată pe balustradă aceea subţire, dincolo de toate şi de toţi tu ne te regăseşti. Tu îţi cauţi butonul. Plăcerea butonului. Impresia de viaţă care colcăie în spatele butonului. Tu i-ai asociat butonului puterea vieţii, golurile şi imperfecţiunile ei, speranţa unei schimbări, ziua de mâine, posibilitatea lui poimâine.
Tu eşti un om al dependenţelor profunde, al adevărurilor fără urmă de îndoială, al vieţii dincolo de ei, de ele, de toţi şi de toate. Tu ai devenit atât de superficial încât ţi-ai limitat viaţă la un buton. E mult mai simplu aşa. Numeri până la unu şi trece. Nu există efort al atribuirii, nu există rezistenţă a împotrivirii. Vina e împărţită mereu în două părţi egale.
Tu şi butonul.
(Haz de necaz)
Rulând pe ecrane, al nșpelea-lea sequel din cea mai vândută franciză Universal Studios, trailer:
Abisuri 
Răspunde-i lui doarnicol Anulează răspunsul