Cad oameni, cădem şi noi?


Am ajuns fără să vrem acolo. De fapt vroiam şi nu ştiam. Priveam mulţimea aceea compactă de oameni de tot felul şi cineva îmi spunea că miroase a drog. Eu nu miroseam, eram gripată, eu doar priveam şi la un moment dat un om a căzut şi apoi vreo doi au încercat să-l ajute, să se ridice şi apoi au mai căzut doi şi apoi s-au ridicat toţi şi au început să alerge de nebuni şi alţi nebuni s-au luat după ei şi noi priveam cu ochii cât cepele şi aşteptam să se întâmple, să sară cineva să-i ajute, să le spună să nu mai cadă şi nimeni nu le spunea nimic.

Lumea privea şi sorbea şi pufăia, o mulţime ciudată fugea, se aduna apoi în cerc şi urla şi apoi din nou oamenii cădeau unul câte unul şi apoi se ridicau şi noi continuăm să privim, să simţim, să ne întrebăm fără să întrebăm, doar privirile ni se încrucişau şi apoi cădeau şi ele fixând mulţimea aceea de oameni nebuni şi cutiile acelea apărute de nu ştiu unde. Nişte cutii maro ordinare pe care oamenii aceia ciudaţi le mutau odată cu ei şi apoi cădeau din nou, şi ei şi cutiile şi tot aşa şi la un moment dat spărgeau mulţimea lor şi veneau în mulţimea noastră, a celorlalţi şi ne invitau să cădem şi noi cu ei, noi refuzam, eram prea bătrâni să cădem, nu se făcea să cădem de faţă cu alţii, noi refuzam şi totuşi continuam să privim cutiile acelea goale şi baloanele acelea verzi apărute de nu ştiu unde şi eliberate spre cer şi mulţimea aceea din ce în ce mai multă luând-o la fugă, departe de piaţa aceea plină de oameni şi baloane şi cutii.

iPhone 05_07_2015 1004

Când au plecat cu toţii am recuperat un balon verde şi am citit „creativitatea e contagioasă, transmiteţi-o”.

Şi aşa am făcut.

16 gânduri despre &8222;Cad oameni, cădem şi noi?&8221;

      1. Din toată nebunia aceea ceea ce am reţinut a fost mesajul. Şi am tras concluzia că toată nebunia aceea era pentru mesaj. Aşa am vrut să cred. În orice caz a fost inedit. Şi asta poate fi rezultatul creativităţii.

  1. misto poza, iPhone-ul face toti banii. tu ai facut-o? poza.🙂
    mie nu mi place defel sa cad- indiferent cum cazi, tot la ghips ajungi si e naspa sa stai imobilizat, asa, ca o mumie- iar despre contagiune am tot citit, stiu cum sa ma feresc.

    baloanele sunt tare faine… stii ce mi a trecut prin cap, asa, privind poza?! numa’ ceva verde poate umple niste cutii goale, maro. acu’ daca unii ii zic creativitate, io nu ma pun de a curmezisu’.

    1. Soţul. Nici mie nu-mi place să cad. Mi-e ruşine. Dar căzutul atrage. Mai ales în centru, lângă fântână, într-o piaţă plină de oameni. Felul în care au construit totul pentru a atrage curioşii mi s-a părut fain. Până şi cei pentru care căderea e interzisă s-au întrebat „ce naiba?”. Chestia cea mai tare a fost mesajul. Noroc că am mai prins un balon. Cred că fiecare a înţeles în felul lui actul creativ al mesajului. Pe mine m-a făcut să zâmbesc şi l-am reţinut. Mesajul. Ceea ce mi se întâmplă rar. Să reţin.

      1. rusine, nu… uneori sunt neatenta, recunosc fara sa ma rusinez. nu poti fi tot timpul vigilent, ar fi prea anost.
        exista unii oameni pt. care caderea e interzisa? e o metafora? caderea in curiozitate adica?
        oricum, azi fiind sambata unul dintre actele creatoare ar fi o placinta. cu branza dulce si stafide. ce, asta nu e o creatie?

      2. Este. Plăcintă. Căderea la care mă refeream este eşecul. De exemplu. Mie-mi place să inventez stări. Poveşti nu prea ştiu să cu toată că. Dar fiecare om are plusuri şi minusuri.

      3. sa nu zici ca n ai manca niste placinta, acum, ca nu te cred!😀 chestia e ca n are cine sa ne o coaca, e prea cald…
        caderea, daca e esec , io nu cunosc pe nimeni caruia sa i fie interzisa.
        mie imi place sa traiesc stari, sa ma scufund in ele- mereu ma tem ca mi se pare, ca parca n ar fi .
        da, fiecare cu ‘pulsul’ lui.

      4. Aş, cum să nu. Dar cu brânză sărată😉 Când vorbeam de interzis mă gândeam la interzisul pe care ni-l impunem noi înşine. Avem plusuri şi pulsuri. Şi, desigur, minusuri. Asta ne face interesanţi, nu? Dacă aş vrea să creez ceva acum? Aş vrea de exemplu nişte mici la grătar. Nu e creaţie, nu în sensul creativităţii „aceleia”. Dar până una alta îmi creez senzaţii şi salivez. Astae creativitate😉

      5. mie imi place desertul dulce, strict adica. la o adica, poa’ sa fie doar el. desertul. a… si nu mi imaginez nimic, vreau sa fiu mereu surprinsa. desi, poate, totul , simplificat asa, e la fel- cu mici diferente de nuante. arome.
        mda, ai drepttate, suntem un endocrin creativ. uneori. :))

      6. Endocrin creativ ?😉 Mă gândesc profund dacă.Hmmm? cine poate ştii? Nu-mi plac la nebunie dulciurile. Nu ştiu de ce şi nici nu vreau să ştiu. E bine aşa. Mă scuteşte de un diabet ereditar. Că sigur aş fi picat în excese😉 Aşa sunt eu, când îmi place ceva devin dependentă.

      7. nush c sa zic… io cre’ ca dependentele sunt un fel de amprente ale personalitatii ns. pana la urma, ceva tre’ sa ti placa mult de tot, incat sa nu renunti la el, sa revii mereu- ca un fel de reper. bine, daca asta iti face curu’ mare si te strang blugii, incerci altceva. :)))
        azi sunt foarte profunda😛, stiiu tot si (ma) impartasesc!

      8. Nici eu nu ştiu. În afară de personalitatea mea nu cunosc profund alte personalităţi. Probabil că-s diferită de alţii. E normal. Nu-i neapărat bine dar asta-s . Cu curu’ n-am avut probleme mari niciodată. Cu burta da. De la anumită vârstă. Mi s-a spus că ” e normal” şi degeaba. Că-s tânăra încă în mintea mea😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s