O bubuitură, două bubuituri


Lucrurile s-au petrecut cam aşa: pe la şapte, o bubuitură, două bubuituri, trei bubuituri, mă ridic din pat năucă. Zi frumoasă, cer seninin, păsărele, dăm cu presupusul, presupunem câte în lună şi în stele, bem cafeaua pe balcon, ascultăm ştirile de pe balcon. Donna Maria îi aduce cafeaua şi pâinea donnei Bianca, donna Maria strigă cât e strada de mare şi donna Bianca răspunde de undeva de sus, de foarte de sus. E bine, cu bătrâneţile.

Trece ziua, trecem pe strada aceea îngustă şi animată de multe ori, după salată, după bere, după pâine, peşte, ulei de măsline, săpun în formă de lămâie, pe la cinci suntm gata de „sărbătoare” coborâm a nu ştiu câta oară strada aceea îngustă cu oameni mulţi. Lume şi mai multă. Sfântul Andrei, protectorul, este scos din biserică şi plimbat. Un cohort de preoţi şi notabili, la urmă localnicii. Zicem să vedem şi noi până unde şi până când dar renunţăm. N-avem ţinuta necesară. Propun o sticlă de vin şi o pizza pe plajă, căutăm prosoapele mari cumpărate în ultimul moment, le întindem pe bolovani, căutăm pizza, doar patru euro una mare şi caldă, ne întindem pe prosoapele mari şi începem să.

Oamenii ne privesc ciudat, ne urează poftă mare noi nu înţelegem de ce, la ei nu se face? La noi se face, într-un final fac şi ei ca noi pe nişte şaluri improvizate, scot bidonul de apă şi beau. Din gură în gură. Ei. Noi, cu vinul.Din când în când câte un artificiu, pe ici pe colo. Trec sferturi, jumătăţi, ore, vine noaptea, se strâng vapoarele la mal, multe vapoare, ne spunem că e frumos şi facem poze.

iPhone 05_07_2015 1173

La nouă apare pe plajă alaiul de preoţi cu Sfântul Andrei, protectorul, vapoarele vin la mal unul câte unul, preoţii sfinţesc vapoarele, e şi ziua lor, e ciudat să-ţi imaginezi un vapor cu capul lăsat. Nu ştiu de ce dar aşa mi le imaginez eu, cu capul lăsat. Când sunt toate sfinţite, vapoarele pleacă, unul câte unul pleacă şi noi nu plecăm, noi aşteptăm artificiile, bubuiturile, că doar de-aia am întins prosapele pe bolovani şi am cumpărat pizza şi vin şi pahare de plastic pe care le-am strâns pe toate într-o pungă şi le-am aruncat pe toate la singurul coş de gunoi pe care l-am întâlnit. Căci în oraşul acela gunoiul are o poveste ciudată, oamenii agaţă pungile de gunoi pe unde apucă şi alţi oameni vin şi le strâng şi apoi vine vaporul care le duce. Nu ştiu unde le duce, ne-am întrebat de mai multe ori unde dar n-am găsit răspunsul potrivit. Poate că nici nu există răspuns potrivit.

iPhone 05_07_2015 1181

Pe la zece apare un om şi ne spune să nu mai aşteptăm, noi plecăm dezamăgiţi, o luăm pe străduţă îngustă cu oameni mulţi, facem duş şi ne culcăm.
La doişpe fix o bubuitură, două bubuituri, trei bubuituri, mă ridic din pat năucă, caut sursa, n-o găsesc, ies pe balconul din spate. Nimic, doar o stancă mare şi neagră, ies pe balconul din faţă.

Acolo erau, în toată splendoarea lor. Cele mai frumoase artificii pe care le-am văzut vreodată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s