Am ajuns fără să vrem acolo. De fapt vroiam şi nu ştiam. Priveam mulţimea aceea compactă de oameni de tot felul şi cineva îmi spunea că miroase a drog. Eu nu miroseam, eram gripată, eu doar priveam şi la un moment dat un om a căzut şi apoi vreo doi au încercat să-l ajute, să se ridice şi apoi au mai căzut doi şi apoi s-au ridicat toţi şi au început să alerge de nebuni şi alţi nebuni s-au luat după ei şi noi priveam cu ochii cât cepele şi aşteptam să se întâmple, să sară cineva să-i ajute, să le spună să nu mai cadă şi nimeni nu le spunea nimic.
Lumea privea şi sorbea şi pufăia, o mulţime ciudată fugea, se aduna apoi în cerc şi urla şi apoi din nou oamenii cădeau unul câte unul şi apoi se ridicau şi noi continuăm să privim, să simţim, să ne întrebăm fără să întrebăm, doar privirile ni se încrucişau şi apoi cădeau şi ele fixând mulţimea aceea de oameni nebuni şi cutiile acelea apărute de nu ştiu unde. Nişte cutii maro ordinare pe care oamenii aceia ciudaţi le mutau odată cu ei şi apoi cădeau din nou, şi ei şi cutiile şi tot aşa şi la un moment dat spărgeau mulţimea lor şi veneau în mulţimea noastră, a celorlalţi şi ne invitau să cădem şi noi cu ei, noi refuzam, eram prea bătrâni să cădem, nu se făcea să cădem de faţă cu alţii, noi refuzam şi totuşi continuam să privim cutiile acelea goale şi baloanele acelea verzi apărute de nu ştiu unde şi eliberate spre cer şi mulţimea aceea din ce în ce mai multă luând-o la fugă, departe de piaţa aceea plină de oameni şi baloane şi cutii.
Când au plecat cu toţii am recuperat un balon verde şi am citit „creativitatea e contagioasă, transmiteţi-o”.
Şi aşa am făcut.
Abisuri 
Răspunde-i lui abisurile Anulează răspunsul