Chestia cu succesul


Chestia cu succesul e cam aşa: ori te dărâmă ori nu. În cazul fericit „ori nu” e cam aşa: ori rămâi cu capul pe umeri păstrându-ţi „eu”-l propriu nedeformat de dorinţa „de a” din ce în ce mai mult şi din ce în cei mai subtil şi din ce în ce mai peste poate, ori nu. În cazul nefericit „ori nu” te laşi dus de val şi valul de apă şi apa de pietre şi pietrele? Păi e vina pietrelor, desigur că e vina pietrelor. A cui să fie vina?

Când îţi dai seama că-i vina pietrelor e cam aşa: ori nu-i încă totul pierdut ori e prea târziu. În cazul fericit „ori nu” respiri profund cât îţi vine – durata depinde de câte pietre – şi apoi redevii încet. Nu, nu redevii piatră. De ce-ai devenii piatră? Sunt atâtea pietre că nici nu te mai vezi de ele. Piatra e o stare e spirit un pic prea statică. Stai şi crăpi până devii pietre mai mici şi vine valul şi vă ia pe toate şi nu există reconstituire posibilă a pietrei care ai fost odată. Există pierderi prin frecare. Ştii tu, interacţiunea aceea cu valul, cu apa, cu timpul.

Chestia cu succesul e cam aşa: ori devii piatră ori rămâi tu. În ambele cazuri e al dracului de greu.

6 gânduri despre &8222;Chestia cu succesul&8221;

  1. Măi, dar nu-i nimic aiurea în a fi piatră. Clue-ul e să-ți găsești piatra-pereche potrivită. Că uite ce zicea nea Blaga : „Din ciocnirea a doua pietre nu se naste o piatra, ci o scanteie.” Cât despre „darul” succesului de a te transforma în piatră, mărturisesc spășit că nu am întâlnit încă o astfel de „victimă”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s