@ Nellia Kurme
Stăteam pe stanca albă și mă întrebam unde dispăruseră oamenii. Și unde, odată cu oamenii, dispăruseră sufletele oamenilor?
Cu suflete oamenilor e simplu să te joci: te faci că dansezi într-un ritm anume, că pășești pe o cale anume, că te rotești, cu om cu tot, într-un sens anume, și apoi, deodată, schimbi ritmul și, odată cu ritmul, schimbând calea, omori omul cu tot cu sensul care îi dicta odată viata. E de-ajuns o treaptă, o sigură treaptă, și totul e jucat. În urmă rămân doar valurile omului și tot restul devine o plajă înecată în alge. La capătul ei, o pălărie albă cu boruri albe supraviețuiește, nu pentru mult timp, valurilor.
Stăteam pe stânca albă și nu găseam explicație treptei. În ce moment sărisem peste ea fără să îmi dau seama?
Abisuri 
Si Dumnezeu Îsi pune azi aceiasi întrebare
Se mira ca în tara nu gaseste nici un Om.
Doar unul singur e deajuns pentru schimbare,
Cinstit si drept, sa faca roade bune ca un pom…
Sa’nalte un zid, sa stea-n spartura’n aparare,
Sa stea’naintea LUI cum sta regele Solomon !
Foarte frumos articol!😘
Multumesc!
Treapta răsare după ploaie, profită de neatenție. Răsare din nimic ca un coș de adolescent. Dar poți sări în apă și nisipul șterge orice treaptă.
Aseara mi-a disparut o treapta si azi a inceput sa ploua … o legatura exista