Încercam să-ți ating sufletul cu o culoare

Mai știi? Era o stradă galbenă, în pantă, pe care se rostogoleau niște pietre verzi. Încercam să-ți ating sufletul cu o culoare dar ploaia îmi spăla orice fel de intenție. Șopteai vânt, plângeai pietre și lumea trecea indiferentă pe lângă noi. Eu închideam ochii și tu dispăreai odată cu lacrimile, cu strada, cu toate culorile acelea amestecate. Oamenii continuau să treacă și tu îți pierdusei, atunci, demult, orice speranță, îmi spuneai. Eu îți respiram fiecare cuvânt printre pietrele acelea verzi încercând să înțeleg. Sorbeam căutările tale și continuăm să inventez culori. “Aș da orice să fie mov, sau să nu mai fie deloc” îți șopteam în pumnii strânși și tu mă priveai printre pietre și vers și zâmbeai.  Apoi oftai și reincepeai să exiști la marginea mea. Te bucurai atât de mult că mă revezi !

(Flash 24– „Exilat în durerile și bucuriile celorlalți”)

Abisurile-le găsiți și aici