Spațiu


Dialog imaginar cu Deus

Literatura ca utopie

-Știi? Azi lumea mea e pătrată. Îi simt capetele cum i se îndoaie pe la colțuri și îmi vine să plâng.

-Spațiu

-Doar atât? Nici măcar un fir cu care să îmi prind pleopele ? Mi se golesc ochii de atâtea lacrimi dar continui să sper

-Tot spațiu

Vezi articolul original 118 cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.