O dispariție


empty road surrounded with trees with fog

@ Katie Moum

Am dispărut într-o miercuri, la două. Nu se știe unde, nu se știe de ce, nu se știe până când. Doar o pereche de blugi negri au rămas. În rest, locuri goale, hăuri de interior pline cu umerașe claie peste grămadă.  Există o logică a dezordinii? Încă nu știu, caut să mă liniștesc și inspir. Deschi ochii, hăul tot acolo. Sun la poliție, sună ocupat. Sun la pompieri, îmi răspunde un mustăcios plictisit: nu se ocupă de astfel de dispariții.

Trece puțin timpul, începe să plouă, încep să plâng, încep să disper, al naibii mister! Nu adorm, nu dorm, nu înțeleg. Mă învârt în cerc până la trei când se golește de tot frigiderul. Improvizez un tricou dintr-un prosop dar nu improvizez bine. Caut un cearceaf alb, tai cu foarfeca o gaură la mijloc și îl dau peste cap. Mă sperii și mai tare.

Nu mai caut să înțeleg, inspir, respir, decid să îmi iau  viața în mâini și comand on line prin curier rapid o pizza cu ciuperci. Ajunge la timp, în aceeași zi. Mănânc pizz și umplu hăul. Claia de umerașe o las acolo, să se învețe minte.  Apoi mă urc în pat, mă uit la un film, zappez, cânt, sun la poliție să le spun c-am rezolvat, sună ocupat, sun la pompieri îmi răspunde același mustăcios plictisit, îl informez c-am găsit și, deodată devine al naibii de vorbăreț. Zice să-i spun cum am reușit, îi spun că m-am adaptat să rectific efectul dar cauza e tot acolo, nerezolvată. Zice că nu e treabă lui și-mi închide în nas.

A doua zi, la birou, toate sunt bune și cafeaua e neagră. Îmi vine să sar într-u picior de bucurie și chiar sar. Mă vede Nușa, femeia de servici și îmi zâmbește

Pe la 5 mă decid că e târziu, iau un taxi, dau adresa, cobor, liftul e stricat, eu locuiesc la 7 dar asta nu mă sperie. La 6 mă întâlnesc cu o femeie în vârstă și un cățel alb, pufos. Ne privim, ne salutăm, schimbăm ceva amabilități, îmi spune că nu prea poate să doarmă și că pe cățel îl cheamă Alba. Îmi scot mâinile din buzunarele gecii de piele și devin brusc, politicoasă. Îi propun s-o plimb eu pe Alba. Apoi se face deodată sâmbătă și mă trezesc destul de târziu. Petrec weekendul în pat.

Înainte să vină marțea, sună telefonul. E luni seara, afară e noapte, e frig, e aproape iarnă, mă uit la televizor și atunci țârr – sună. E șeful care mă anunță că mâine, în mod excepțional, plecăm la munte. Nu întreb de ce, șeful e un tip excepțional de misterios. Îmi păstrez energía pentru mâine și mă culc devreme. Marți e bine că nu ninge.  În gară lume pestriță, covrigi cu mac și cu susan și multe peroane. Mă încurc în ele și aproape că ratez trenul. Îl prind în ultimul moment. Vagonul 14 locul 56. În tren numai străini. Admiră munții pe ferestre murdare și beau Timișoreana la doze metalice de culoare albastră. La Sinaia, totu’ bine. Facem câteva ședințe în aer liber și învățăm ce era de învățat de la natură. Acesta era scopul și șeful e în extaz. Mie mi-e taman bine. Vine seara, vine trenul. În tren numai străini.

Mâine e din nou miercuri si începe să îmi placă ideea. Peste noapte dispar iar. Nu se știe unde, nu se știe de ce, nu se știe până când. Mă caut, nu mă gă sesc. Sun la poliție, sună ocupat. Sun la pompieri, îmi răspunde un mustăcios plictisit: nu se ocupă de astfel de dispariții.

 

Reclame

2 gânduri despre &8222;O dispariție&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.