O nenorocită de situație


black metal train railways

@ Catarina Carvalho

Gara mirosea a acru și peronul 14 se dezintegra văzând cu ochii. Undeva, între două șine, un șobolan gri și bătrân traversa molcom printre pietre sfărâmate de timp. Langă mine o „pisi” vopsită în bej urla ca din gură de șarpe la vederea lui. Un puști de 8 ani, agățat cu forța de mânerul de piele al valizei scumpe, se bucura profund și sincer copilăresc la vederea șobolanului iar eu, undeva la mijlocul distanței, mușcam dintr-un hamburger ieftin cumpărat în ultimul moment.

Trenul sosise la și un sfert și plecase fix înainte de șase. „Pisi” cea vopsită căutase mult locul 28 . Nu era obișnuită cu trenurile și puștiul părea mult mai deștept ca ea. În ceea ce mă privește, fusese o respingere la prima vedere. Nu-mi plăcea nimic la ea. Poate doar puștiul agățat cu forța de mânerul de piele. El îmi zâmbise sincer și eu nu-i putusem refuza politețea. Îi eram într-un fel datoare și-mi trecusem peste principii. Îi răspunsesem într-un târziu pipiței că da, locul 28 era fix în fața mea. Altfel nici ca se putea. Nu reușisem să ascund perfect sarcasmul și tipa remarcase. Poate că era o pipiță sensibilă și eu o judecasem greșit. Poate că era doar o sclavă a unei societăți bolnave și eu, ca mulți alții, doar un pion într-un unui sistem în care prejudecățile ucideau încet dar sigur. Poate că, dacă nu dădea ochii peste cap la fiecare zgâlțâitură a trenului și nu se ținea de nas numai gândindu-se la starea toaletelor de la capătul culoarului, aș fi încercat să mă lupt cu inerția primei impresii. Nu fusese să fie și până la Bușteni tot “pisi” rămăsese pentru mine. La Bușteni aflasem că ea nu fusese decât de două ori cu trenul și atunci obligată de situație. În rest, prefera mașina mică proprietate personală și stațiunile scumpe de la munte.

La Brașov coborâse pe peronul 4, înghețat déjà în noapte și, fiindcă îi alunecase tocul subțire pe gheață groasă, căzuse ca bolovanul. Nu-și rupsese nimic dar orgoliul îi șoptise ca trebuia să țipe. Și țipase, că să se știe :  era un oraș mizerabil în care nu va mai călca în veci. Era felul ei de a se răzbuna pe nenorocita de situatie. Mă bucurasem profund și sincer că unele întâmplări se petrec de la sine și mă urcasem într-un taxi galben.

Din ciclul  „Nu folosi țara ca scuză să nu faci nimic”

 

Roman

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.