„Al doilea blestem are să urmeze”, așa a bolborosit țiganca când a zbugit-o pe ușa compartimentului.
Ioana tresare și simte picuri reci cum i se scurg pe spate. Ar vrea să poată fugi după țigancă, să o întrebe de ce, când și, mai ales, cum. Ar vrea să găsească explicația matematică a vorbelor, dar nu poate. Se simte una cu scaunul murdar, lipită de linoleumul albastru. Țipă în gând și închide ochii. Acolo, în spatele pleoapelor strânse, doar acolo se simte la adăpost.
Mutat aici, pe noul blog
Abisuri 