Își turnase în pahar Pepsi și apoi golise paharul. Băutura era fin acidulata dar parcă nu mai exista bucuria gustului de odinioară. Nu își dădea seama dacă își schimbase gustul sau doar faptul că acum totul era posibil și la îndemâna oricui tăiase din savoarea clipei, odată intezise.
Apoi se îndreptase spre pârâul care străbatea satul și privise îndelung pietrele. Acum stătea pe podul îngust și se gândea unde a greșit. Nu-i fusese cu intenție să arunce cu cuvinte grele, doar de dragul retoricii dar ceva din expresia lui o făcuse să nu se mai poată opri.
Acumulase prea mult, își spunea privind pietrele călcate de apă, poate de aceea răbufnise necontrolat. De fapt și de drept nu o deranja faptul că răbufnise. Nu, câte o ceartă din când în când echilibra energiile, stabilizand, pentru o bucată de timp, relația. Asta nu o inventase ea, i-o spusese de câteva ori psihologul la care, până la urmă, plictisita de rugămințile insistente ale Adinei, se dusese.
Cu Adina se cunoștea de la zece ani, de pe vremea când dealul din spatele casei era încă acoperit de o livadă de nuci bătrâni în care nici măcar ele nu reușeau să se urce. Nucii, mai toți aveau coroană mare, formată cu mult deasupra solului și tulpina cu noduri mici, înghesuite.
Adina remarcase imediat că ceva nu era în ordine și o întrebase de câteva ori dacă se întâmplase ceva dar ea refuzase să recunoască că ceva nu mai mergea ca înainte. Îi trebuise mult timp să recunoască, ea față de ea însăși, că ceva scârțâia undeva, că mecanismul acela uns și întreținut cu atâta efort de-a lungul timpului, nu mai funcționa ca înainte.
Până la urmă fusese nevoită să admită că se ducea totul de râpă și atunci, răpusa de greutatea realității, îi povestise totul Adinei.
Așa ajunsese la psiholog și așa își construise o nouă rutină. Trebuia să depășească granițele impuse, să cucerească noi teritorii, să schimbe conturile formelor ce îi defineau existența și consistența trăirilor, așa îi spusese psihologul după ce ea îi povestise, mai întâi pe scurt, mai apoi din ce în ce mai detaliat, tot ce i se întâmplase.
Făcuse zece ședințe, de cate o oră fiecare, de-a lungul cărora învățase multe despre ea și despre lumea înconjurătoare. Apoi, la vreo săptămână după, se hotărâse să pună în practică tot ce învățase.
Făcuse o baie fierbinte, folosise o cremă de corp cu miros de mosc și-și pieptanase părul negru cu cărare pe mijloc. Apoi alesese o rochie roșie, cambrata și niște balerini negri, fără toc. Când ajunsese la ușa apartamentului lui, era deja noapte și mirosul de mosc abia se mai simțea. În fața ușii maro, de stejar, ea se simțea mică și nehotărâta. Îi venea să lase totul baltă și să o ia la fugă dar îi era rușine. De ea, de promisiunile pe care și le făcuse, de Adina.
Până la urmă apăsase timid pe sonerie și asteptase. Dincolo de ușă se auzeau pași, farfurii și tacâmuri. Îi deschisese chiar El. Era mirat, nu se aștepta să o vadă acolo, nu-i spusese că vine. Mirosea frumos, un pic acidulat și avea părul încă ud. O invitase înăuntru și ea acceptase. Se așezase pe un scaun și se gândise de unde să înceapă. Încet -încet își revenise și își recapătase încrederea în ea. Ceruse un pahar cu apă din care sorbise o gură. Apoi îi spusese calm : „nu te mai înghit”, pusese paharul pe masă și îl părăsise, trântind ușa după ea.
Nu își dădea seama dacă nu mai ținea deloc la el sau doar faptul că era deja al ei de atâta amar de vreme îi tăiase demult cheful.
Abisuri 