Multă vreme și-a dorit să-i crească aripi și să zboare. Când era mică își imagina că trăiește în burta unei casei mici care, la rândul ei, trăia în burta orașului, care, la rândul lui, trăia în burta Republicii Socialiste România. Atunci își dorea să-i crească aripi, atât de mult își dorea să-i crească aripile, încât învățase să -și imagineze că-i cresc aripi. De exemplu, plecând de o aromă oarecare, își lua zborul cu gândul dincolo de toți și de toate. Republica Socialistă România rămânea mult în spate, acolo sus mirosea a petale de trandafiri umede, a coajă de portocala și a lămâi. Așa își imagina ea că se simte libertatea: închizi ochii și te lași purtat de arome.
Apoi crescuse, Republica Socialistă România dispăruse și ei îi crescuseră aripi adevărate. Văzuse și Parisul și Roma cu aripile acelea, atunci, demult, acum șterge oglinda cu mâneca halatului de baie, verde și moale, și privește chipul din oglindă. I-au crescut riduri și pielea obrajilor i s-a uscat de ceva vreme. Își întinde un tratament hidratant Linfa di vite pe față, cu seva de viță de vie și deodată nu-și mai recunoaște mâinile. Le-au dispărut șanțurile și pielea s-a întins. Sunt mâinile unei copile și miros a ulei de măsline. Le miroase cu ochii închiși, lung. Profund. Respiră rar și dispare din nou. Este departe, între plantațiile de măslini din Porquerolles.
Lasă un răspuns