A promis să nu spună nimănui și s-a ținut de promisiune.
A luat un taxi până la gara. Apoi și -a cumpărat un bilet. Peronul 3, zona C. Avea trei ore până la plecarea trenului, și-a luat un hamburger și o cafea. După aceea s-a așezat pe o bancă de lemn, să privească. Oamenii, forfota lor. Trenul a plecat cu trei minute întârziere. Compartimentul era gol dar până la Constanța s-a umplut. Plaja era pustie, marea agitată. Cu atât mai bine. A scos scrisoarea din buzunar, a rupt-o în bucăți și a aruncat-o în valuri. Apoi s-a aruncat și el.
