Abisuri

De jur împrejur sunt stânci, pietre, valuri, am mâinile sugrmate de alge vezi, puturoase, și-n gură simt un gust amar, de cafea veche, fiartă prea mult. Îmi simt capul prea mare, ochii prea stinsi, degetele prea reci, corpul prea greu, refuzând mișcarea, înlemnit într-o poziție ciudată, îngropat, dezgropat, spălat în cadenta valurilor și apoi abandonat. Undeva, dincolo de stânci, cântă un cocoș, sau poate doar strigă cineva „bețivul naibii”, sau poate am inventat totul, habar nu am pe ce lume sunt.