Odată cu pandemia, m-am lăsat dusă de val. Strada a devenit strâmtă iar cartierul mult prea mic. Simțeam că nu mai încap, că nu mai respir, că nu mai trăiesc. Și totuși, jucam badminton în fiecare seară. Supraviețuiam gâfâind. Uneori culegeam pietre, alteori îmi imaginam că ordonez scoici în ordine crescătoare. De fapt, și de drept marea era și mai departe dar zgomotul valurilor sparte încă răzbatea. Apoi, într-o zi, au apărut peștii proaspeți la Carrefour.
Pește proaspăt în Pandemie
Abisuri 