Mi-ai pus capul pe umerii tăi și apoi ai strâns cât ai putut de tare.
M-am pierdut printre degetele tale fine, aveai degete de pianist, așa spunea toată lumea care te cunoștea, așa credeai și tu și, poate din cauza asta, sau poate din alte cauze neștiute, ai dezvoltat o pasiune pentru unghii. Ți le tăiai în fiecare vineri, pătrat, și apoi le masai ușor, cu un ulei bogat în vitamina E. Întotdeauna ai fost mai ciudat.
Abia când ai trântit ușa după tine, fericit că ai scăpat, mi-am dat seama că nu mai respiram demult.
Lasă un răspuns