Nu te-ai plictisit să mă aștepți atâta amar de vreme, îl întreb, el strănută, e alergic în ultima vreme, eu aștept, răspunsul lui întârzie, începe să plouă, trec anotimpuri, secole ne înțepenesc privirea, gândurile, încăruntește, începe să miroasă a primăvară, repet întrebarea, privește norii, cerul, parcă s-a mai încălzit în ultima vreme, în ultimul veac s-au schimbat multe, n-am mai ascultat știrile de la ultima Revoluție și totuși exist. E atât de bine să speri, au trecut mulți ani de când s-a dus.
O veșnicie
Abisuri 